Curtea Supremă din statul american Pennsylvania a respins, sâmbătă, o nouă plângere depusă de echipa de campanie a lui Donald Trump care denunţa nereguli în cadrul scrutinului prezidenţial, reducând astfel aproape la zero posibilitatea unei modificări a rezultatelor.
Plângerea depusă de republicani reclama fie invalidarea voturilor prin poştă, fie anularea tuturor voturilor pentru a-i lăsa pe legislatorii din acest stat să decidă învingătorul, relatează AFP.
Preşedintele ales Joe Biden a obţinut victoria în Pennsylvania cu o diferenţă de 81.000 de voturi.
Curtea Supremă a respins aceste solicitări, spunând că a doua este „surprinzătoare” şi că ea urmărea „să le deposedeze de voturi pe cele 6,9 milioane de persoane care au votat în Pennsylvania”.
Plângerea contesta, de asemenea, legea adoptată în 2019 care introducea votul prin corespondenţă în Pennsylvania, afirmând că ea este anticonstituţională.
În verdictul lor, judecătorii au transmis că această contestare a legii vine prea târziu, adică la peste un an de la adoptare, şi într-un moment în care rezultatul alegerilor „devenea aparent evident”.
Pennsylvania a certificat victoria lui Joe Biden la 24 noiembrie, însă această ultimă plângere viza, de asemenea, să conteste şi această decizie.
Vineri, o curte de apel a respins o altă plângere a echipei de campanie a lui Trump care afirma că scrutinul nu a fost echitabil şi a refuzat să blocheze certificarea victoriei lui Joe Biden tot în Pennsylvania.
Echipa de campanie a lui Donald Trump a suferit circa 20 de înfrângeri judiciare în toată ţara.
Trump tot nu vrea să accepte că nu va mai fi președintele SUA. Primește o lovitură dură în Pennsylvania, dar face noi mutări în Georgia și Michigan
Joi, preşedintele republican în exerciţiu a spus că va părăsi "bineînţeles" Casa Albă dacă victoria lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale este oficial confirmată, reiterând în acelaşi timp că s-ar putea să nu îşi recunoască propria înfrângere.
Trump continuă totuşi să respingă, fără probe, victoria lui Biden.
Înfrângerea lui Trump. Ce avantaje a avut și cum a pierdut. Ar fi câștigat dacă nu era pandemia?