Consiliul Judeţean (CJ) Botoşani a anunţat, luni, că va acţiona în judecată Guvernul pentru a fi obligat de instanţă să plătească datoriile acumulate în perioada 16 martie – 15 mai 2020 la hotelurile care au cazat cadrele medicale aflate în prima linie în lupta cu virusul SARS-CoV-2, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de CJ.
Reprezentanţii CJ au declarat că au făcut demersuri către Direcţia de Sănătate Publică Botoşani şi Ministerul Sănătăţii pentru plata unei sume de 84.270 de lei pentru unităţile de cazare, însă aceste instituţii au refuzat plata acelor obligaţii.
„Refuzul asigurării fondurilor necesare decontării totale ale cheltuielilor efectuate de unităţile hoteliere contravine legislaţiei, iar Consiliul Judeţean nu are pârghiile legale pentru a putea efectua plăţile din bugetul propriu.
Deoarece există riscul real ca să intrăm într-un blocaj financiar şi să punem în pericol şi funcţionarea instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean prin acumularea unor arierate care nu ne aparţin, am decis să cerem în instanţă decontarea acestor cheltuieli.
Deşi pare mică, suma este importantă pentru orice unitate din HoReCa, mai ales în contextul crizei economice generată de pandemia de coronavirus", a declarat preşedintele CJ, Doina Federovici.
Autoritățile invocă o ordonanță din aprilie
Oficialii CJ informează că solicitarea este bazată pe prevederile Ordonanţei Militare nr. 7/4.04.2020, care, printre altele, a statuat că "în vederea prevenirii răspândirii COVID-19, ministerele cu reţea sanitară proprie şi autorităţile administraţiei publice locale asigură pentru personalul public sanitar, la cerere, spaţii hoteliere destinate repausului dintre ture sau gărzi, hrana - trei mese pe zi şi apă".
"Prin Hotărârea de Guvern 201/2020 s-a stabilit alocarea a 42 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, tocmai pentru asigurarea sumelor necesare astfel încât autorităţile locale să poată încheia contracte cu unităţile hoteliere pentru carantinarea persoanelor întoarse din zonele roşii şi a personalului medical din spitalele care tratau pacienţi bolnavi de COVID-19.
CJ încheiat cu celeritate contracte cu două unităţi hoteliere din municipiu.
Chiar dacă este parte a contractului, legislaţia prevede clar că plata serviciilor cu masa şi cazarea cade în sarcina Ministerului Sănătăţii, CJ neavând nicio pârghie legală pentru a face aceste plăţi", se mai precizează în comunicatul CJ Botoşani.