Procurorii prahoveni care instrumentează dosarul certificatelor de vaccinare anti-COVID false fac referire la „un veritabil circuit paralel de vaccinare fictivă”, în urma căruia zeci de persoane au primit astfel de documente. Preţul unui astfel de certificat ajungea până la 1.000 de lei, au declarat pentru News.ro surse judiciare.
„Începând cu luna iunie 2021, inculpaţii şi suspecţii din prezenta cauză, profitând de reticenţa unei părţi a populaţiei în privinţa vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, coroborată cu dorinţa acesteia de a beneficia totuşi de avantajele oferite de certificatul de vaccinare Covid, în condiţiile noilor restricţii impuse de autorităţi, au creat un veritabil circuit paralel de vaccinare fictivă, în conivenţă infracţională cu personal medical din cadrul unui centru de vaccinare precum şi din cadrul mai multor cabinete medicale individuale ale medicilor de familie de pe raza judeţului Prahova, în scopul obţinerii de importante foloase materiale, punând, astfel, în pericol sănătatea populaţiei în condiţiile liberei circulaţii a persoanelor pretins vaccinate.
Suma maximă care ar fi fost plătită pentru un certificat fals ar fi de 1.000 de lei, au stabilit anchetatorii, iar conform datelor de până în prezent zeci de persoane ar fi primit astfel certificate false de vaccinare.
Inculpaţii asigurau pentru persoanele interesate obţinerea adeverinţei care atestă vaccinarea inclusiv prin introducerea menţiunilor în baza naţională RENV, fără însă a se proceda la inocularea serului anti-Covid beneficiarilor”, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, într-un comunicat dat publicităţii vineri după-amiază.
Surse din anchetă au declarat pentru News.ro că nu exista o sumă minimă pentru un certificat de vaccinare, costul pe care cei care primeau certificatele false îl suportau variind în funcţie de numărul de interpuşi care făceau legătura între aşa-zişii beneficiari şi persoanele care eliberau certificatele false şi operau în sistemul electronic.
Pe lângă cele patru persoane care au fost reţinute şi care vineri sunt prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă, alte zeci de persoane au calitatea de suspect în acest dosar, inclusiv cei care au cumpărat certificatele de vaccinare false.
Procurorii împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, au făcut joi 17 percheziţii domiciliare în judeţul Prahova, într-o cauză penală în care fac cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti COVID.
Activitatea vizează un centru de vaccinare şi patru cabinete medicale individuale, printre persoanele implicate fiind şi personal medical din cadrul acestor entităţi.
În dosar mai sunt vizate fapte de dare de mită şi cumpărare de influenţă.