Medic de familie din Dâmbovița, ridicat de polițiști. Ar fi eliberat certificate false de vaccinare pentru 10 sportivi

Medic de familie din Dâmbovița, ridicat de polițiști. Ar fi eliberat certificate false de vaccinare pentru 10 sportivi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei percheziţii au avut loc joi în Dâmboviţa, într-un dosar privind eliberarea ilegală a unor adeverinţe de vaccinare antiCovid.

A fost vizat un medic de familie care a introdus în sistemul informatic date nereale privind vaccinarea a 10 persoane, fiind eliberate adeverinţe false de vaccinare.

Ulterior, medicul de familie a fost ridicat de polițiști și dus la audieri.

Femeia a fost instigată de soţul său, preşedinte şi antrenor la Asociaţia Sportivă Fotbal Club Pucioasa, iar beneficiarii adeverințelor false au fost 10 jucători de la club care astfel au putut participa la competiţii sportive, susţin surse din anchetă.

ADVERTISING

Din cercetări a reieşit că s-ar fi decontat ilegal 400 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru presupusa vaccinare a persoanelor.

”Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa pun în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară, în localităţile Pucioasa, Corbii Mari şi Aninoasa, din judeţul Dâmboviţa, la persoane bănuite de înşelăciune, fals intelectual şi fals informatic.

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, ce are ca obiect eliberarea ilegală a unor adeverinţe de vaccinare anti-COVID-19”, anunţă IGPR.

ADVERTISING

Citește pe această temă și:

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇