Cel mai bătrân criminal nazist a fost condamnat la 101 ani

Cel mai bătrân criminal nazist a fost condamnat la 101 ani

Un fost gardian al unui lagăr de concentrare nazist, în vârstă de 101 ani, identificat drept Josef S, a fost condamnat la 5 ani de închisoare sub acuzaţia că a fost complice în uciderea a mii de prizonieri la Sachsenhausen, lângă Berlin.

Inculpatul este cel mai bătrân criminal nazist care a fost judecat vreodată într-un tribunal german, relatează BBC.

El a negat întotdeauna că ar fi fost gardian al SS în lagăr.

Bărbatul a fost găsit vinovat că a ajutat şi a favorizat uciderea a 3.518 persoane.

De asemenea, el a fost complice la împuşcarea prizonierilor de război sovietici şi la uciderea altora cu gaz Zyklon B.

ADVERTISING

Apărarea a cerut achitarea lui şi urmează să facă recurs împotriva pedepsei cu închisoarea.

Zeci de mii de oameni au murit la Sachsenhausen, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, din cauza foamei, muncii forţate, experimentelor medicale şi a crimelor comise de către SS.

Peste 200.000 de oameni au fost închişi în lagăr, inclusiv prizonieri politici, precum şi evrei, rromi şi sinti.

”Nu ştiu de ce stau aici în boxa acuzaţilor. Chiar nu am avut nimic de-a face cu asta”, a spus Josef S, în declaraţia sa de încheiere în ajunul verdictului.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Judecătorul Udo Lechtermann i-a spus că instanţa a constatat că a lucrat în lagărul de concentrare timp de aproximativ trei ani, începând cu 1942.

”Aţi susţinut de bunăvoie această exterminare în masă prin ocupaţia dumneavoastră”, a declarat el.

Trimiterea în judecată a paznicilor lagărelor naziste a devenit posibilă abia în 2011, când fostul gardian SS John Demjanjuk a fost găsit vinovat. Acel verdict a determinat căutarea persoanelor care erau încă în viaţă.

Patru ani mai târziu, aşa-numitul ”contabil de la Auschwitz”, Oskar Gröning, a primit o pedeapsă cu închisoarea, iar un fost secretar de lagăr de concentrare în vârstă de 97 de ani este în prezent judecat în nordul Germaniei.

ADVERTISING

Josef S nu este pe deplin identificat în Germania din cauza convenţiilor de confidenţialitate. Deşi numele şi datele personale erau scrise pe documentele unui paznic SS, el a susţinut că nu a fost în lagăr şi a lucrat în schimb ca muncitor la fermă.

Este puţin probabil ca bărbatul să-şi ispăşească pedeapsa, deoarece cea mai înaltă instanţă din Germania va trebui mai întâi să se pronunţe dacă îi admite recursul, iar asta va dura câteva luni.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇