Bilanț Covid: Scădere puternică a cazurilor noi și a deceselor

Bilanț Covid: Scădere puternică a cazurilor noi și a deceselor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Numărul de cazuri noi de Covid, dar și cel al deceselor au scăzut puternic, duminică, față de ziua precedentă, potrivit bilanțului provizoriu anunțat de autorități.

Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.092 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2, față de 4.837 cazuri înregistrate sâmbătă. 318 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienţi reinfectaţi.

În Bucureşti sunt 1.143 de cazuri noi de COVID-19. Doar şase judeţe au peste 100 de cazuri noi. Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este în scădere în toată ţara. 15 judeţe au valoarea acestui indicator sub 3.

ADVERTISING

De asemenea, au fost raportate 30 de decese (16 bărbaţi şi 14 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință. Sâmbătă au fost raportate 82 de decese, aproape de trei ori mai multe decât astăzi.

Dintre cele 30 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de de vârstă 50-59 de ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 15 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 7 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

În spitale mai sunt internați 4.944 de bolnavi cu Covid, cu 48 mai mult decât în ziua anterioară, în timp ce la ATI sunt internate 777 de persoane, cu 17 mai puţin decât în ziua anterioară.

ADVERTISING

Oraşul Otopeni rămâne localitatea cu cea mai mare incidenţă a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 din judeţul Ilfov, aceasta înregistrând duminică o scădere faţă de ziua precedentă - 19,84 față de 20,71 la mia de locuitori.

O incidenţă de peste 10 cazuri la mia de locuitori se înregistrează în 16 dintre cele 40 de localităţi din judeţ.
Valori mari mai sunt în Corbeanca - 16,92 şi Jilava - 14,07. Peste 13 cazuri la mia de locuitori se înregistrează în Tunari - 13,82, Clinceni - 13,68, Bragadiru - 13,64 şi Berceni - 13,48.

ADVERTISING

Iată cifrele pandemiei înregistrate ieri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇