Președintele american Joe Biden a semnat joi un ordin executiv prin care a impus noi sancțiuni Moscovei și a decis expulzarea a 10 diplomați ruși.
În plus, Casa Albă l-a acuzat direct pe șeful Serviciului de Informați Externe că a fost responsabil de atacul cibernetic SolarWinds, contrazicând astfel fosta administrație Donald Trump, care a considerat China responsabilă, potrivit CNN.
În ce privește sancțiunile financiare, ele au fost îndreptate spre 6 companii și 32 de persoane și entități despre care se consideră că au fost implicate în tentativele de influențare a alegerilor prezidențiale.
Biden îl informase pe Putin și speră în relații mai bune
Consilierul pentru securitate națională al lui Joe Biden, Jake Sullivan, a declarat pentru CNN că intenția lui Biden a fost de a da o replică serioasă, dar fără să escaladeze situația.
”Joe Biden crede că un summit cu președintele Vladimir Putin, unde să fie discutate toate problemele, poate duce la o relație bilaterală stabilă și predictibilă. (…) Credem că toate sancțiunile pe care le-am adoptat azi, alături de eforturi diplomatice, pot duce la relații mai bune”, a spus Sullivan.
Consilierul lui Biden a precizat că președintele american îl informase în discuția de marți pe Putin despre sancțiunile adoptate azi.
Rusia anunță o ripostă dură și vorbește de puterile nucleare responsabile de destinele lumii
Reacția Rusiei nu a întârziat să apară. Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a spus că Rusia va riposta pe măsură.
"Sancţiunile nu reflectă interesele cetăţenilor țărilor noastre, principalele puteri nucleare care poartă responsabilitatea destinului întregii lumi. (...) Un astfel de comportament agresiv va primi, fără dubiu, o ripostă dură, inevitabil.
Washingtonul trebuie să conştientizeze că vor exista efecte ale degradării relaţiilor bilaterale. Statele Unite poartă întreaga responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă", a declarat Maria Zaharova.
Citește și: