Armata franceză a detașat în România un avion pentru detectarea minelor din Marea Neagră

Armata franceză a detașat în România un avion pentru detectarea minelor din Marea Neagră
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Armata franceză a detaşat temporar în România un avion de recunoaştere de tip ATL 2, pentru operaţiuni în scopul detectării minelor în Marea Neagră.

Informaţia este furnizată de jurnalistul Paul Cozighian în cotidianul Le Figaro.

Pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina, Franţa, naţiune-cadru a forţelor militare europene din cadrul NATO staţionate în România, decide să transfere la Constanţa un avion de supraveghere maritimă şi anti-submarin.

Este vorba despre un avion de tip Atlantique 2 (ATL 2), supranumit "briceagul elveţian al forţelor navale franceze" datorită capacităţilor multiple de supraveghere şi intervenţie.

image-2

În aprilie 2022, avionul ATL 2 efectua deja zboruri în Marea Neagră, pentru supravegherea minelor, dar în acea perioadă decola de la o bază din Creta (Grecia).

ADVERTISING

"De data aceasta, este vorba de o misiune de cel mult 14 zile, motiv pentru care un exemplar al flotilei de la Baza Morbihan se află la Baza militară Mihail Kogălniceanu, situată la doar 300 de kilometri de Odesa şi la mai puţin de 400 de kilometri de Sevastopol, în Crimeea ocupată de Rusia.

În urmă cu o săptămână, avionul ATL 2 a participat la un exerciţiu de antrenament interaliat, la iniţiativa României şi în cooperare cu forţele navale bulgare şi turce.

Supranumit Sea Shield, exerciţiul a vizat detectarea unei ţinte de mici dimensiuni, lansată de o navă românească, simulând un submarin", potrivit cotidianului Le Figaro.

ADVERTISING

"Avionul Atlantique 2 se află în zona Mării Negre pentru a se asigura că totul se desfăşoară bine şi a asigura libertatea de navigaţie în apele teritoriale române şi bulgare. Detaşarea avionului are rolul de a le oferi asigurări partenerilor NATO şi de a consolida poziţionarea militară a Alianţei", afirmă căpitanul de fregată Pierre-Louis Josselin, citat de cotidianul Le Figaro.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇