Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au precizat că ancheta în dosarul privind alegerile locale din Sectorul 1 nu a fost finalizată, termenul fiind prelungit până la 1 august.
Decizia s-a luat la cererea Poliţiei Capitalei, care a invocat volumul mare de muncă.
„Din verificările efectuate nu s-a putut stabili diferenţa de voturi între candidaţi, nefiind finalizate activităţile dispuse de către procuror”, arată Parchetul General.
"În cauza privind alegerile locale din Sectorul 1 Bucureşti, aflată în instrumentarea Secţiei pentru infracţiunilor din justiţie, activităţile dispuse de procurorul de caz prin ordonanţa din data de 5 februarie 2021 nu au fost finalizate, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti solicitând motivat prelungirea termenului stabilit pentru aducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor fixate", au transmis, joi, reprezentanţii Parchetului.
Astfel, luând în considerare complexitatea procedurilor şi volumul mare de muncă pe care îl implică, procurorul de caz a aprobat solicitarea şi a fixat un nou termen de finalizare, respectiv 1 august 2021.
Context
Dan Tudorache, care a obținut un loc de deputat în Parlamentul României, a obţinut operațiunea de renumărare a voturilor, o premieră în peisajul electoral de la noi.
Mai exact, el a depus o plângere legată de rezultatul alegerilor şi a reclamat comiterea unor infracţiuni de către Dan Barna, preşedintele USR, procurorul Nicolae Sprâncu – preşedintele Biroului Electoral Sector 1 şi Andrei Nicolescu, membru USR.
Renumărarea voturilor depozitate în saci a fost dispusă de procurorul Sorin Iaşinovschi de la Secţia Specială pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).
Conform datelor de la BEC, la alegerile pentru Primăria Sectorului 1 din septembrie 2020 s-au prezentat la urne 91.112 alegători dintre cei 213.487 înregistrați oficial, iar primii doi clasați, dintre cei 20 de candidați, au fost:
- Clotilde Armand - 36.455 voturi (40,94 %)
- Dan Tudorache - 35.451 voturi (39,81 %).
Rezultatele alegerilor locale au fost parafate oficial de BEC și, conform legii, totul s-a încheiat.
Scandalul numărării voturilor de la Sectorul 1 a izbucnit după difuzarea unor imagini în care persoane despre care se afirma că ar fi membri ai USR PLUS umblau la sacii cu voturi pentru Primăria Sectorului 1 al Capitalei.
În 20 aprilie, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirma că are "detalii" din "ancheta de la SIIJ" privind renumărarea voturilor de la Primăria Sectorului 1 şi că, de fapt, Clotilde Armand a pierdut alegerile.