29 de ofiţeri din cadrul poliţiei germane au fost concediaţi, după ce au difuzat conţinuturi de extremă dreapta, în landul Renania de Nord-Westfalia, un caz care rămâne departe a fi izolat.
Ideologia extremei drepte se află din nou în centrul acestui scandal, care zguduie poliţia germană, după ce ofiţerii au difuzat conţinuturi neonaziste în grupuri de discuţie pe Whatsapp, relatează Euronews.
”Existau imagini cu Hitler, svastici, steagul celui de-al Treilea Reich”, a anunţat ministrul de Interne al landului Renania de Nord-Westfalia, Herbert Reul.
”Alte conţinuturi şi mai îngreţoşătoare arătau un refugiat într-o cameră de gazare”, a denunţat el.
Aproximativ 30 de locuinţe şi comisariate au fost percheziţionate, mai ales în oraşul Essen.
Începând din 2015, când criza migraţiei a zguduit Europa şi Germania, cel puţin 170 de anchete au fost deschise în Germania împotriva unor poliţişti acuzaţi de legături cu extrema dreaptă, potrivit cotidianului francez Le Monde.
În acest din urmă caz, ministrul regional al Afacerilor Interne a numit un anchetator special să facă lumină cu privire la prezenţa unor reţele neonaziste în cadrul poliţiei.
”Am crezut mult timp, în fine, speram, că era vorba doar despre cazuri izolate”, afirmă ministrul regional.
”Însă în prezent ştim că acestea nu sunt cazuri izolate. Mai întâi cazul de la Hamm, apoi cel de la Aaachen, iar acum la Muehlheim. E prea mult. E prea mult în opinia mea”, denunţă el.
În iulie, anchetatori au anunţat arestarea unui fost ofiţer de poliţie şi a soţiei acestuia, suspectaţi de trimiterea unor e-mailuri de ameninţare unor oficiali politici şi personalităţi publice în toată Germania.