Facebook a retras mesaje publicitare publicate de campania electorală a lui Donald Trump, care atacă extrema stângă și afişau un triunghi roşu răsturnat – un simbol folosit de către nazişti pentru a desemna deţinuţii politici în lagărele de concentrare.
Compania precizează că această publicitate încalcă regulamentul gigantului cu privire la difuzarea de mesaje pline de ură, relatează AFP.
”Am înlăturat aceste postări şi reclame, pentru că ele încalcă regulamentul nostru cu privire la ura organizată”, a anunţat joi un purtător de cuvânt al gigantului reţelelor de socializare.
Alerta a fost dată mai întâi de cotidianul Washington Post (WP), care a semnalat Facebook conţinuturi problematice.
Platforma a şters apoi aceste anunţuri care conţineau triunghiul roşu.
”Noi nu autorizăm simboluri care reprezintă organizaţii ale urii sau ideologii ale urii, dacă nu sunt postate pentru a le condamna”, a declarat joi, într-o audiere în Congres cu privire la articolul din Washington Post, directorul Facebook însărcinat cu reglementarea în domeniul securităţii cibernetice, Nathaniel Gleicher.

.@RepSwalwell asks about Facebook removing President Trump ads which included a Nazi symbol.

Facebook Head of Cyber Security Policy @ngleicher: "We don't allow symbols that represent hateful organizations or hateful ideologies unless they're put up with context or condemnation." pic.twitter.com/1uZTpm9Ui3
— CSPAN (@cspan) June 18, 2020

”Regulile noastre interzic recurgerea la acest simbol (...), fără contextul care îl condamnă sau discută despre el”, a precizat purtătorul de cuvânt al reţelei de socializare.
Triunghiul roşu răsturnat apărea în mesaje de campanie sponsorizate de preşedintele american Donald Trump, vicepreşedintele american Mike Pence şi pagina de campanie ”Team Trump”.
Textul ataca ”hoardele periculoase ale grupărilor de extremă stânga” şi îndemna navigatorii pe Internet să semneze o petiţie împotriva ”antifa” - antifascişti -, pe care şeful statului i-a acuzat, fără probe, de faptul că provoacă distrugeri la manifestaţii împotriva violenţelor poliţiei.
Naziştii îi puneau să poarte acest simbol pe deţinuţii politici de stânga.
O dezbatere cu privire la moderarea publicităţii şi declaraţiilor politice pe platforme agită Statele Unite de mai multe luni, cu mai puţin de 140 de zile înainte de alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie.
Facebook autorizează publicitate cu caracter politic şi refuză să supună postările candidaţilor şi aleşilor programului său de verificare a faptelor, argumentând că este în interesul publicului să-şi facă propria opinie.
Însă mesajele acestora sunt supuse regulilor generale cu privire la lupta împotriva terorismului, apologia violenţei sau informaţii practice false (fake news) despre alegeri.