Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) a reluat, luni seară, procedura privind achiziţionarea de dispozivite conectate la internet. Contractul vizează cumpărarea, prin negociere directă, a peste 167.000 de dispozitive, iar ofertele se depun până vineri, la ora 12:00.
”Având în vedere începerea noului an şcolar 2020 - 2021, sub incidenţa stării de alertă, în situaţia de faţă determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivel naţional, suspendarea activităţilor didactice de predare, evaluare, care presupun interacţiunea faţă în faţă, poate să fie dispusă de autorităţile din domeniu când situaţia epidemiologică o impune.
În condiţiile unei potenţiale limitări a interacţiunii la clasă/cursuri este imperios necesar asigurarea resurselor educaţionale adecvate şi implicit secţiunea raporturilor juridice în privinţa asigurării dreptului fundamental la învăţătură, potrivit căreia Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate în calitate de instituţie abilitată urmează să deruleze în regim de urgenţă, în numele şi pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării, procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare având ca obiect achiziţionarea de dispozitive Electronice cu conexiune la internet necesare facilitării activităţilor didactice la distanţă”, se arată în anunţul ONAC.
Câți bani vor fi dați pe tablete
Potrivit anunţului ONAC, procedura este ”negociere fără publicare prealabilă” şi urmează să se cumpere 167.174 de dispozitive, împărţite în şase loturi.
- Lot 3 Regiunea Nord - Est 1 (Bacău, Botoşani, Neamţ) - Valoarea estimată fără TVA, între 11.310.251 şi 14.873.948 lei
- Lot 4 Regiunea Nord - Vest (Bihor, Bistriţa - Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj) - Valoarea estimată fără TVA, între 10.658.823 - 14.796.806 lei
- Lot 5 Regiunea Vest (Arad, Caraş - Severin, Hunedoara, Timiş) - Valoarea estimată fără TVA, între 6.405.383 şi 8.988.410 lei
- Lot 6 Regiunea Sud - Vest (Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj) - Valoarea estimată fără TVA, între 10.524.201 şi 14.382.857 lei
- Lot 8 Regiunea Sud - Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea) - Valoarea estimată fără TVA, între 11.302.688 şi 15.601.510 lei
- Lot 9 Zona Nord - Est 2 (Iaşi, Suceava, Vaslui) - Valoarea estimată fără TVA, între 11.927.393 şi 15.645.880 lei
ONAC anunţă că cele şase loturi au fost anulate în cadrul licitaţiei anterioare, care s-a soldat doar cu încheiarea unui contract pentru trei loturi.
Valoarea totală estimată a achiziţiei se situează între 62,1 şi 84,2 milioane de lei fără TVA.
Se cere capul șefului ONAC
Ofertele trebuie depuse până în 18 septmbrie, la ora 12:00, iar la ora 12:15 vor fi deschise. Procedura prevede şi o etapă de negociere în vederea îmbunătăţirii ofertei preliminare.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat, în 5 decembrie, că, în urma licitaţiei desfăşurate de Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) există o companie care a câştigat licitaţia pentru asigurarea a trei loturi de tablete, respectiv peste 82.000 de dispozitive.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a cerut recent premierului Ludovic Orban demiterea preşedintelui ONAC, întrucât licitaţia pentru achiziţionarea a 250.000 de tablete nu poate fi finalizată la timp.
Ulterior, premierul Ludovic Orban a declarat că este posibil să îl demită pe directorul Oficiului National pentru Achizitii Centralizate (ONAC), aşa cum a cerut ministrul Educaţiei, Monica Anisie, din cauza problemelor legate de licitaţia pentru tabletele elevilor, precizând că este nemulţumit de modul în care s-au derulat mai multe proceduri de licitaţie.