TAROM are un nou director general

TAROM are un nou director general

Consiliul de Administraţie al TAROM a decis, luni, anumite schimbări în managementul executiv, cu scopul de a revitaliza şi de a optimiza activităţile de conducere şi coordonare ale companiei şi l-a numit pe Bogdan Popescu în funcţia de director general.

„Astfel, începând din data de 23 octombrie 2023, în urma îndeplinirii formalităţilor legale, funcţia de director general va fi preluată de domnul Bogdan Popescu”, se menţionează într-un comunicat al companiei.

Bogdan Popescu este absolvent al Facultăţii de Aeronave, al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi al programului EMBA Asebuss. Acesta are o experienţă de peste 25 de ani în companii de renume internaţional, precum Shell, Metro şi Microsoft. De asemenea, în anul 2021, Bogdan Popescu a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Avioane Craiova.

ADVERTISING

Pentru asigurarea atât a unei tranziţii eficiente, cât şi a continuităţii activităţii companiei, s-a decis totodată numirea actualului director general, Costin Iordache, în funcţia de director economic, cât şi numirea actualului director economic, Narcis Obeadă, în funcţia de director comercial.

„Obiectivul principal al noii echipe de management rămâne finalizarea şi implementarea planului de restructurare, ce va conduce la revitalizarea companiei şi transformarea ei într-o organizaţie profitabilă şi modernă", subliniază sursa citată.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇