Consiliul Fiscal: Ținta de deficit poate fi ratată din cauza fondurilor europene. Încasările estimate sunt supraevaluate cu până la 2,5 miliarde

Consiliul Fiscal: Ținta de deficit poate fi ratată din cauza fondurilor europene. Încasările estimate sunt supraevaluate cu până la 2,5 miliarde
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Consiliul Fiscal consideră că România are șanse să încheie anul 2026 cu un deficit bugetar de 6,25% din PIB, dar avertizează că ținta este expusă unor riscuri importante, în special din cauza întârzierilor în absorbția fondurilor europene.

Instituția condusă de Daniel Dăianu atrage atenția că sumele din PNRR care nu vor fi validate de Comisia Europeană vor trebui acoperite din bugetul național și estimează că încasările prognozate din acest program sunt supraevaluate cu cel puțin 1,5-2,5 miliarde de euro.

Printre celelalte riscuri se numără eventualele obligații de plată către magistrați și compania Pfizer, dar și posibile derapaje ale cheltuielilor sociale.

„Există premise ca deficitul bugetar cash din acest an să atingă ținta de 6,25% din PIB, sub rezerva unor riscuri”, arată Consiliul Fiscal (CF), în opinia privind proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe 2026.

ADVERTISING

„O sursă importantă de risc pentru deficitul bugetar din acest an este reprezentată de absorbția fondurilor europene prevăzute în buget, deoarece sumele nevalidate, aferente componentei de granturi, au impact direct asupra deficitului, întrucât cheltuielile efectuate vor rămâne să fie acoperite din bugetul național sau alte surse.

În ce privește sumele aferente componentei de împrumuturi, acestea se reflectă în deficitul bugetar, indiferent de momentul încasării tranșelor.

La acesta se adaugă și alte riscuri privind obligații bugetare certe sau potențiale, mai vechi sau de dată recentă, cum sunt cele privind drepturile salariale restante ale magistraților sau cele care decurg din procesul intentat statului român de compania farmaceutică Pfizer”, se arată în opinia semnată de Daniel Dăianu, președintele CF.

ADVERTISING

Venituri și cheltuieli

La capitolul venituri, cea mai mare revizuire este la TVA (+7,2 miliarde de lei), țintă considerată „realizabilă, deși optimistă”, în contextul unei creșteri de 24,8% în primele nouă luni.

Impozitul pe salarii și venit crește cu 1,6 miliarde de lei, iar impozitul pe profit cu 1,2 miliarde de lei; ambele ținte sunt apreciate drept prudente.

Scad accizele (-3,7 miliarde de lei), contribuțiile de asigurări (-4,3 miliarde de lei), taxele pe jocurile de noroc (-1,7 miliarde de lei), sumele de la UE în contul plăților efectuate (-4,4 miliarde de lei) și fondurile PNRR nerambursabile (-1,4 miliarde de lei).

„Având în vedere rezultatele execuției la 9 luni și evoluțiile istorice ale veniturilor bugetare în ultimul trimestru al anului, țintele revizuite ale agregatelor de venituri pot fi considerate relativ plauzibile, fiind de menționat că nivelul planificat al veniturilor din TVA, veniturilor nefiscale și sumelor aferente asistenței financiare nerambursabile alocate pentru PNRR apare ca ușor optimist în contextul execuției bugetare curente”, consideră CF.

ADVERTISING

Pe partea de cheltuieli, cele de personal scad cu 4 miliarde de lei, iar proiectele cu fonduri europene post-aderare cu 7 miliarde de lei.

Cresc dobânzile (+3,7 miliarde de lei), bunurile și serviciile (+2,4 miliarde de lei) și asistența socială (+1,5 miliarde de lei).

Este introdusă categoria cheltuielilor aferente planului SAFE, în valoare de 6,4 miliarde de lei, care „nu a fost inclusă explicit în bugetul inițial” și care a fost executată în septembrie în proporție „aproape integrală”, cu 6,3 miliarde de lei.

CF cere „un control strict” al cheltuielilor cu bunuri și servicii și menține atenția asupra asistenței sociale, care reprezintă circa 29% din cheltuielile proiectate ale bugetului general consolidat, „eventuale derapaje putând afecta semnificativ deficitul bugetar”. Cheltuielile de capital „ar putea reprezenta la nevoie o sursă de ajustare suplimentară a deficitului bugetar”.

Printre principalele alocări, Ministerul Muncii primește 3,32 miliarde de lei, „în principal pentru echilibrarea bugetului de pensii”, bugetul FNUASS este suplimentat cu 3,22 miliarde de lei, iar bugetele locale primesc, per sold, 2,81 miliarde de lei, din care 2 miliarde de lei pentru stingerea plăților restante.

„Cea mai mare sursă de risc pentru execuția bugetară din acest an este absorbția fondurilor europene”

CF precizează că „cea mai mare sursă de risc pentru execuția bugetară din acest an este absorbția fondurilor europene”.

La 30 septembrie, rata de absorbție efectivă a fondurilor structurale și de coeziune era de 30,8% pe programele naționale și de 27,4% pe total programe naționale și regionale. Pentru PNRR, rata era de 54,9%, respectiv 63,8% la granturi și 36,4% la împrumuturi.

Bugetul pe 2026 a fost construit pe ipoteza atragerii integrale a circa 8 miliarde de euro din PNRR. Încasarea sumelor din cererile de plată nr. 5 și nr. 6, estimate de Ministerul Finanțelor la maximum circa 6,4 miliarde de euro, „este determinantă pentru acoperirea cheltuielilor deja efectuate și pentru respectarea țintei de deficit bugetar”. Orice sumă nevalidată din componenta de granturi „are impact direct asupra deficitului”.

Într-o notă de subsol, CF estimează că valoarea scontată de 6,4 miliarde de euro „este supraevaluată”, cifra reală fiind inferioară „cu cel puțin 1,5-2,5 mld. euro”. Pierderile efective din fondurile PNRR însumau deja 1,23 miliarde de euro la finele lunii septembrie, din care 770 de milioane de euro din neadoptarea Legii salarizării și 460 de milioane de euro din suspendarea plăților la cererea nr. 3.

România trebuie să transmită Comisiei Europene documentele justificative finale pentru cererile nr. 5 și nr. 6 până la 12 noiembrie, decizia CE fiind prevăzută pentru 20 noiembrie. Investițiile nefinalizate până la 31 decembrie 2026 pierd finanțarea din PNRR.

Citeşte integral opinia de la Consiliul Fiscal - Ținta de deficit de 6,25% din PIB poate fi atinsă, sub rezerva unor riscuri – Fondurile europene, principala vulnerabilitate pe Curs de Guvernare

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google