Comisia Europeană a publicat, marți, un document prin care anunță că a făcut evaluarea preliminară a celei de-a treia cereri de plată a României în cadrul PNRR.
Potrivit documentului, Comisia Europeană a propus suspendarea parțială a plății, deoarece Guvernul nu a îndeplinit șase jaloane, fiind vorba despre reforme ale guvernanţei întreprinderilor de stat, precum şi de investiţii din domeniul transporturilor şi de o reformă a regimului fiscal al microîntreprinderilor.
Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau țintele restante.
Comisia nu a precizat suma care urmează să fie suspendată.
Cea de-a treia cerere de plată acoperă etape importante din realizarea a 37 de reforme și a 17 investiții care vor genera schimbări pozitive pentru cetățenii și întreprinderile din România în următoarele domenii: tranziția verde și digitală, transportul durabil, renovarea energetică, regimurile fiscale și de pensii, mediul de afaceri, mobilitatea urbană, turismul și cultura, asistența medicală, reformele sociale, buna guvernanță, educația și managementul apei, al deșeurilor și al pădurilor.
Printre măsurile emblematice din prezenta cerere de plată se numără:
- Stimularea eficienței energetice în industrie: a intrat în vigoare cadrul legislativ care introduce măsuri de facilitare a investițiilor în eficiența energetică din industrie. Printre altele, această reformă elimină obstacolele din calea contractelor de performanță energetică, introduce supravegherea pieței și aplicarea standardelor de eficiență energetică, precum și noi standarde pentru instrumentele financiare verzi.
- Reforma sistemului public de pensii: a intrat în vigoare un nou cadru legislativ care stabilește că pensiile speciale vor fi calculate pe baza principiului contributivității, a vechimii în profesie și a reajustării procentului aferent veniturilor obținute. Conform principiului contributivității, valoarea pensiilor va depinde de suma contribuțiilor plătite în timpul vieții profesionale.
- Investiții pentru îmbunătățirea eficienței energetice a parcului imobiliar existent: au fost semnate contracte de renovare în vederea îmbunătățirii eficienței energetice și contracte de renovare integrată (consolidare seismică și eficiență energetică) a clădirilor publice.
Etapele următoare
Comisia a transmis deja evaluarea sa preliminară pozitivă a jaloanelor și țintelor pe care le consideră atinse în mod satisfăcător Comitetului economic și financiar (CEF), care are la dispoziție patru săptămâni pentru a emite un aviz.
În paralel, Comisia a comunicat României motivele pentru care consideră că jaloanele respective legate de investiții și de reforme nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător. România are acum la dispoziție o lună pentru a-i transmite Comisiei observațiile sale.
În urma avizului CEF cu privire la evaluarea preliminară pozitivă și după evaluarea observațiilor transmise de România, Comisia va adopta o decizie de plată, după care se poate efectua plata către România.
În cazul în care, în urma observațiilor transmise de România, Comisia își confirmă evaluarea potrivit căreia jaloanele în cauză nu au fost atinse în mod satisfăcător, o parte din plată va fi suspendată. Cuantumul suspendat va fi stabilit prin aplicarea metodologiei Comisiei privind suspendările de plăți, care se aplică tuturor statelor membre.
Din momentul respectiv, România va avea la dispoziție o perioadă de șase luni pentru a îndeplini jaloanele restante. La sfârșitul acestei perioade, Comisia va evalua dacă jaloanele respective au fost îndeplinite în mod satisfăcător. În caz afirmativ, ea va ridica suspendarea și va efectua plata cuantumului suspendat.
Planul de redresare și reziliență al României include o gamă largă de măsuri de investiții și de reforme. Planul va fi finanțat cu 28,5 miliarde de euro, din care 13,6 miliarde euro sub formă de granturi și 14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi.