Republica Cehă și Polonia au cerut vineri Comisiei Europene să ofere finanțare pentru o nouă conductă de gaze care ar urma să conecteze Cehia la rețeaua poloneză și la terminalele sale de GNL, a anunțat Ministerul ceh al Industriei, conform Reuters.
Planul de interconectare Stork II a fost abandonat anterior, dar criza energetică din Europa și încercările de a înlocui gazul rusesc au determinat țările să revitalizeze proiectul în luna aprilie a acestui an, când prim-miniștrii ceh și polonez s-au întâlnit.
"O conexiune directă la terminalele poloneze de gaze naturale lichefiate ne va permite să ne asigurăm aprovizionarea cu gaze pe teritoriul nostru de la alți furnizori decât cei ruși", a declarat ministrul ceh al Industriei, Jozef Sikela.
"În plus, această interconectare va duce la o reducere a costului de transport al gazelor și, prin urmare, a prețului final pentru consumatori".
El a precizat că cele două guverne consideră că o cerere comună ar avea șanse mai mari de aprobare din partea fondurilor REPowerEU ale UE, destinate să pună capăt dependenței continentului de energia rusă.
Ministerul a precizat că gazoductul, care ar urma să pornească de la Bezmerov, în Republica Cehă, până la Kedzierzyn, în Polonia, ar putea începe să funcționeze în 2026.
Republica Cehă și Polonia sunt conectate în prezent prin conducta Stork, care are o capacitate redusă și permite doar fluxuri într-o singură direcție, dinspre Republica Cehă spre Polonia.
Furnizorii de gaze ai Republicii Cehe au cumpărat în cea mai mare parte gaze rusești prin contracte private, mai degrabă decât direct de la Gazprom din Rusia.
Aprovizionarea s-a făcut în principal prin intermediul gazoductului Nord Stream 1 până la reducerea și, în cele din urmă, încetarea livrărilor în ultimele luni, înainte de avariile produse la începutul acestei săptămâni.
În prezent, cehii primesc prin Germania gaze din Norvegia și livrări de GNL.