Catastrofă în transportul de mărfuri din Europa de Est: Problema de bază e lipsa capacităților umane în România!

Catastrofă în transportul de mărfuri din Europa de Est: Problema de bază e lipsa capacităților umane în România!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Din cauza războiului din Ucraina, sute de tiruri încărcate cu mărfuri așteaptă câte trei zile să traverseze frontiera moldo-română.

Au început să apară probleme logistice serioase în transportarea mărfurilor în Europa de Est. Toate porturile din Ucraina sunt minate, iar din această cauză transportatorii moldoveni și ucraineni sunt nevoiți să caute căi de ocolire pentru a ajunge la destinație.

Din cauza fluxului mare de camioane, punctele de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina sunt supraaglomerate, iar timpul de așteptare pentru a traversa frontiera se ridică la 3-4 zile.

Autoritățile de la București și Chișinău au declarat că sunt în căutare de soluții, între timp sute de camioane continuă să aștepte în vamă.

Poliția de Frontieră: 5 min/camion în vama Siret. Video: coadă de peste 10 kilometri în România

Coada ajunge la 10 kilometri

Punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița se află la aproximativ 100 de kilometri de capitala Republicii Moldova. Din cauza războiului, aici staționează peste 100 de tiruri încărcate cu marfă din Ucraina, România, Republica Moldova sau Turcia. Toți șoferii sunt cu nervii la pământ, deoarece sunt nevoiți să stea într-o coadă de circa 10 kilometri la o temperatură de 35-40 de grade Celsius la soare.

ADVERTISING

Coada imensă a început să se forme după izbucnirea războiului din Ucraina, iar din cauza porturilor minate din Marea Neagră, transportul terestru a devenit unica posibilitate de schimb de mărfuri.

Dmitrii Gololobov, un șofer de TIR de 46 de ani, vine din orașul ucrainean Dnepropetrovsk și stă de trei zile la coadă. Camionul său este încărcat cu mărfuri de uz casnic și merge să descarce marfa la un depozit din România.

„Soția mi-a pregătit de mâncare de acasă și mănânc chiar aici, în cabină. Am și un ceainic electric ca să îmi pregătesc ceaiul. Sper că astăzi voi reuși să trec frontiera”, ne spune șoferul.

Dmitrii este de 20 de ani șofer și spune că nu a văzut așa ceva niciodată. În orașul de unde vine e liniște, iar drumul din Dnepropetrovsk până la Leușeni a fost fără tiruri de artilerie sau bombardamente. S-a speriat puțin numai când a traversat regiunea Nikolaev, deoarece pe marginea drumului a văzut o mulțime de tancuri arse.

„Porturile sunt închise și toate camioanele, inclusiv cele care transportă grâu, sunt nevoite să meargă prin Republica Moldova. Am colegi care transportă grâu spre porturile din România. Ucraina a avut mult grâu. În special în regiunea Herson. Dar rușii au furat totul.

ADVERTISING

Transportăm acum ce a mai rămas în stocuri. Logistica de transport își revine. La începutul războiului, totul staționa. Înainte traversam Moldova și România într-o singură zi. Am trecut frontiera moldo-ucraineană foarte repede, dar aici trebuie să stau să aștept.

Acasă mă așteaptă soția și doi copii. Fata e căsătorită, iar ginerele acum luptă. Am fost invadați și au vrut nu știu de „cine să ne scape”. Înainte de război trăiam foarte bine. Am fost atacați, dar am demonstrat întregii lumi că putem lupta. Nu știu cât va mai dura, dar sunt sigur că vom învinge”, a povestit Dmitrii.

Nu departe de el ne întâlnim cu Oleg, al cărui camion este încărcat cu grâu. Șoferul refuză să ne dea un interviu, spunând că se teme să nu fie învinuit că fură grâu. Ne spune doar că merge spre Galați.

Dezastru pentru operatorii de transport

Rândurile enorme de camioane au început să se formeze acum două luni, în special la posturile vamale Sculeni, Leușeni și Giurgiulești, pe sensul de ieșire din Republica Moldova spre România.

Această situație s-a creat din cauză că agenții economici din Republica Moldova, care anterior exportau mărfuri spre sau prin Ucraina, s-au reorientat spre piața din UE. Dar și din cauză că unii transportatori din Ucraina au decis să transporte marfa tranzitând Republica Moldova.

ADVERTISING

Iulian Postică, administratorul Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto din Republica Moldova, este de părere că situația de la frontieră cauzează practic un dezastru logistic pentru operatorii de transport, deoarece 80% din transportul de mărfuri din Republica Moldova se realizează pe cale rutieră.

„Până la începutul războiului, transportul de cereale era efectuat preponderent prin intermediul porturilor de la Dunăre ale Ucrainei. Odată cu blocarea porturilor ucrainene și a circulației pe Marea Neagră, evident că sunt dificultăți foarte mari pentru exportul de cereale.

Redirecționarea are loc pe direcția România și Bulgaria. Orice măsură de fluidizare a traficului din Republica Moldova va fi ineficientă, atât timp cât măsurile nu sunt sincronizate cu capacitățile autorităților române. Problema de bază în prezent este lipsa capacităților umane în România, iar noi avem efectul „gâtului de sticlă” – tot ce facem noi aici se blochează în vama română.

Deci este nevoie de a sincroniza capacitatea de operare a vămii moldovenești cu cea românească. Altfel, blocajele doar se vor accentua, mai ales cu începerea sezonului agricol și cu recolta care va trebui transportată atât din Ucraina, cât și Republica Moldova spre România”, a declarat pentru DW Iulian Postică.

Problema a fost tratată de autorități cu seriozitate abia cu o săptămână în urmă, după ce cozile au început să crească din cauza unei defecțiuni tehnice a sistemului informațional vamal românesc, dar și după ce un șofer de TIR de 62 de ani din Republica Moldova a decedat, după ce a stat în jur de 24 de ore la punctul de control românesc Albița.

Autoritățile au încercat să vină cu mai multe soluții pentru șoferii care de zile întregi își așteaptă rândul. În urma deciziilor luate în cadrul ședinței comune de vineri, 10 iunie, a prim-ministrei Natalia Gavrilița și omologului român Nicolae-Ionel Ciucă, echipele strategice din Republica Moldova și România s-au întâlnit la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, pentru a pune în aplicare noul mecanism de fluidizare a transportului de mărfuri.

Cu toate acestea, duminică, 12 iunie, când realizam acest reportaj, cozile la punctul de trecere erau la fel de mari.

Transportul feroviar – o soluție doar de viitor

O posibilă soluție a deblocării transporturilor de mărfuri, dar și a exporturilor de cereale din Ucraina, ar putea fi transportul feroviar. Actualmente acest tip de transport este dificil, din cauză că o parte din căile ferate din Republica Moldova necesită a fi modernizate, dar și din cauza ecartamentelor moldovenești, care sunt diferite de cele din România.

Pe această cale pot fi aduse cereale din Ucraina, prin tranzitarea Republicii Moldova, către portul de mărfuri Galaţi. Astfel, portul Galaţi poate deveni, alături de portul Constanţa, unul dintre punctele cheie din regiune pentru transportul de mărfuri şi cereale.

Oleg Tofilat, directorul Căilor Ferate ale Republicii Moldova (CFM), este de părere că pentru a putea dezvolta transportul de mărfuri pe cale feroviară sunt necesare investiții substanțiale, care au lipsit Republicii Moldova pe parcursul a 30 de ani.

„Realitatea din Ucraina dictează niște măsuri urgente, iar lucrările de reparație capitală a coridoarelor feroviare este ceva care durează ani de zile. Deci reparația capitală a tronsonului Tighina-Basarabeasca-Giurgiulești a fost planificată încă în 2014.

În al doilea rând, eforturile noastre de a ne adapta la urgențele logisticii regionale sunt un alt lucru. Noi lucrăm la acest capitol și în intențiile noastre este mărirea capacității de tranzit a sistemului feroviar din Moldova aproximativ de trei ori în șase-șapte luni. Pe moment, noi putem să asigurăm tranzitul a 4,6 milioane de tone pe an, iar dacă ne vom îndeplini planul, vom fi capabili să tranzităm aproximativ 13,8 milioane de tone pe an.

Deci noi acum putem asigura cel puțin trei trenuri ucrainene pe zi prin punctul de trecere de la nord. Iar dacă ne vom moderniza, vom putea asigura nouă trenuri pe zi”, a declarat pentru DW directorul CFM.

Potrivit autorităților din Republica Moldova, actualmente se înregistrează o creștere cu 73% a numărului de declarații vamale perfectate la export, față de același interval din 2021.

Simion Ciochină


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇