Suntem într-o criză economică cu totul specială și foarte serioasă pe care nu o conștientizăm la dimensiunea ei. România este vulnerabilă, iar lecția istorică de învățat este că șansa noastră de a fi o țară dezvoltată e agricultura, o resursă cu mult mai importantă decât gazul din Marea Neagră. Modul de a valorifica agricultura este industria alimentară, spune prof. univ. dr. Mircea Coșea.
Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, prof. Coșea a explicat că România are o producție agricolă mare, dar nu are industrie alimentară. „Indiferent dacă avem sau nu producție de floarea soarelui sau de grâu, prețurile la raft vor crește, pentru că sunt din import. Iar stocurile imense de care se vorbește nu sunt ale statului. Ele aparțin privaților, în mare parte proprietari străini”.
Oricât am crește economic, 7-8%, vom crește în favoarea altora, cât timp importăm 70% din nevoile noastre de consum, spune prof. Coșea. Riscăm să ne blocăm pe termen lung, dacă nu facem saltul spre o altă structură a economiei. Saltul putea fi făcut prin PNRR.
Suntem în criză economică?
Da, e o criză cu totul specială pe fundalul unei schimbări profunde a modelului global de funcționare și dezvoltare a economiei mondiale. Se schimbă raporturile de forțe.
La nivelul individului se simte criza de la raft, dar în substrat e una de sistem, care nu văd cum se va rezolva.
În locul unei reașezări economice, au apărut și elementele de natură militară care schimbă cu totul datele problemei. Nu e numai o invazie la nivel local într-o țară sau alta. Este un atentat la 35-40% din circuitul de materii prime și alimente al lumii.
E o criză foarte serioasă pe care nu o conștientizăm la dimensiunea ei. Tot încercăm să reparăm pe ici, pe colo, să cosmetizăm niște costuri, dar problemele sunt structurale și niciunde nu se iau masuri, nu se întrevede o metodă de ieșire.
Deci simpla încetare a războiului nu înseamnă finalul crizei. Care ar fi atunci ieșirea despre care spuneți că nici măcar nu se întrevede?
Ar însemna o regândire a funcționarii economiei globale. Noi am crezut mult timp că suntem într-o globalizare din care toată lumea câștiga, mai mult sau mai puțin.
Țările dezvoltate duc capital în Asia-Pacific, unde creează locuri de muncă și suntem într-o pace economică generală. Dar există zone în care modelul capitalist a fost „altoit” cu niște măsuri foarte statale. Așa cum a făcut China un capitalism comunist.
Supremația economică și tehnologică a celor care au trimis capitalul acolo a fost pierdută în favoarea celor care au folosit know-how-ul în propriul lor interes. Nu mai este fabricat în China, ci este fabricat de China.
Obama nu a avut puterea să intervină la Organizația Mondială a Comerțului, unde China nu prea respecta regulile comerțului liber, Trump a făcut-o pentru a păstra leadershipul Americii.
Iar UE nu a putut să țină pasul și a rămas pe dinafară. Și-a propus lucruri utile, generoase, dar greu de realizat: green deal și digitalizarea.
De ce așa greu de realizat?
Pe de-o parte, pentru că modelul de dezvoltare a Europei, condus de Germania, se baza pe energie foarte ieftină de la Gazprom. Competitivitatea era asigurată, pentru că în costuri energia reprezenta foarte puțin.
Pe de altă parte, nu toate țările UE au același nivel de dezvoltare și nu pot suporta tranziția rapidă de la energia bazată pe cărbune la cea regenerabilă sau verde. Ceea ce a devenit și mai evident în timpul războiului din Ucraina.
Europa încearcă să găsească mijloace de rupere a dependenței de Rusia. Este extrem de dificil și sunt extrem de circumspect, chiar pe termen mediu. Gazul lichefiat american nu rezolvă problema, energia nucleară costă foarte mult. E un blocaj.
Am dat cu 15 ani înapoi, toți ne anunță că va fi foarte greu, chiar penurie de mâncare, dar nimeni nu are soluții.
Suntem doar la începutul crizei și ea se va agrava?
Da, pentru că a mai apărut un lucru periculos. Aproape 30% din cantitatea de cereale pe care o mănâncă planeta venea din Rusia și Ucraina și mergea mai ales în Asia și nordul Africii, unde va fi foarte greu de suplinit această piață.
De aici un pericol de migrare economică. Milioane de oameni vor încerca să scape de acolo spre o zonă mai bună, în condițiile în care și așa Europa face greu față migrației ucrainene.
Prețurile alimentelor de bază urcă, din factori care acționează de mai mult timp, și nu e nicio garanție că vor putea fi stabilizate.
Într-o societate bazată pe consumerism, în care fast-food-ul consumă cantități enorme de alimente de bază, făină, ulei, carne, resursele nu sunt pe măsura cererii.
Oamenii vor fi forțați să-și schimbe comportamentul de consum, vor consuma mai puțin, pentru că prețurile vor fi mari și anumite categorii ale populației nu vor avea acces.
Chiar dacă va fi o creștere a producției alimentare în anumite zone, ea nu va fi pe baze naturale, pentru că nu se mai poate. Vom merge spre o alimentație semiartificială și o depreciere a calității vieții. Asta e direcția, chiar dacă pare apocaliptică.
Toate acestea țin de faptul că resursele nu ajung ritmului de dezvoltare. Revine problema anilor '70, creșterea economică este văzută în mod corect de către umanitate?
Este posibil ca umanitatea să intre într-o perioadă de recesiune care poate va obișnui întreaga lume cu altceva.
În ce măsură România, cu producția ei, e în pericol să intre în criză alimentară?
Da, noi avem producție agricolă mare, în 2021 am fost pe primele locuri în Europa. Dar nu avem industrie alimentară. Adică nu avem capacitatea prelucrării. De aici pierdem foarte mult, aruncăm pe câmp.
Iar 70% din mâncarea de bază, nu somon fume sau icre negre, este din import. Deci prețurile mari din exterior vor veni și în România.
Indiferent dacă avem sau nu producție de floarea soarelui sau de grâu, prețurile la raft vor crește, pentru că sunt din import.
Ar trebui să facem în așa fel încât prelucrarea în țară a resurselor agricole să fie din ce în ce mai mare, mai bună. Adică pe piață să apară mărfuri românești care să micșoreze importurile, dar și prețurile.
Importul acesta imens de mâncare e o vulnerabilitate, iar stocurile imense de care se vorbește nu sunt ale statului. Ele aparțin privaților, în mare parte proprietari străini.
Ei nu pot fi obligați să piardă profitul acum, când prețurile cresc foarte mult, pentru că statul dorește să aibă o rezervă pentru anul viitor. Cât timp statul nu e jucător pe piața cerealelor, nu are cum să determine ceva.
Degeaba avem excedent, cât timp el poate fi vândut oricând și nu poți condamna pe nimeni, asta e piața.
Deci România este vulnerabilă, iar lecția istorică de învățat este că șansa noastră de a fi o țară dezvoltată e agricultura. E o resursă cu mult mai importantă decât gazul din Marea Neagră.
Iar modul de a valorifica agricultura este industria alimentară. Astfel încât România să producă cu valoare adăugată mare. În loc de grâu să vândă panificație, în loc de porumb, să vândă carne de porc.
E nevoie de un program care să creeze o legătură funcțională între producția agricolă și industria alimentară.
Care sunt cauzele inflației mari din România?
Este o inflație structurală. BNR a crescut dobânda de referință, adică a luat măsura de politică monetară pentru combaterea inflației.
Structura economiei e rămasă în urmă. Este de tip manufacturier, nu de cercetare, dezvoltare și inovare, nu prelucrează produsele naționale și, de aici, deficitele majore. Împrumuturile generează și ele inflație.
Iar importul foarte mare aduce prin contagiune inflația din alte țări.
Ca să scăpam de inflație e nevoie de o schimbare structurală, de apropiere de media europeană în privința tipului de activitate. Economia României produce o valoare adăugată sub media europeană și o mai și pierde în mare măsură, pentru că ea se capitalizează în exterior.
Cei care produc în România sunt în mare parte reprezentanți ai capitalului străin și, prin optimizarea fiscală, părți din această valoare pleacă la societățile mamă.
Oricât am crește economic, 7-8%, vom crește în favoarea altora, cât timp importăm 70% din nevoile noastre de consum.
Am intrat într-o perioadă care se numește capcana venitului mediu. Asta înseamnă că nu mai poți mări venitul populației pe cap de locuitor, dacă nu faci schimbări structurale.
Nu mai poți doar prin adăugare. Trebuie să schimbi calitatea și nivelul tehnologic.
De aceea, și la energie stăm foarte prost. Rezolvarea problemei nu e doar să producem mai mult, ci și schimbarea consumului în industrie care, fiind manufacturieră, este energofagă. Avem un consum mai mare de energie pe unitate de produs decât în alte țări.
Riscăm să ne blocăm pe termen lung, dacă nu facem saltul spre o altă structură a economiei. Putea fi făcut prin PNRR, dacă el nu era afectat de ceea ce se întâmplă acum, și cele două axe principale, economia verde și digitalizarea, ar fi fost transpuse.
Dar deja sunt în întârziere, nici UE nu mai poate insista în direcția asta.
Riscul nu e să trăim neparat mai prost, dar nu vom avansa.
Guvernul a luat sau pregătește tot felul de măsuri sociale, de la diverse plafonări, la vouchere. Se discută despre reduceri de TVA și accize. Sunt eficiente?
Situația este excepțională și ea impune măsuri excepționale, care să încalce regulile pieții. De exemplu, plafonarea nu e o măsură de piață liberă și poate fi aplicată doar pe termen scurt.
Restul măsurilor vehiculate acum nu le accept în totalitate. De exemplu, zero TVA la alimente nu rezolvă nimic, pentru că prețurile nu se reduc automat și la raft.
La produsele de bază, pâine, ulei, cartofi, cu valori mari de consum, acționează coeficientul de elasticitate. Adică oricât ai reduce prețul la unele produse, cererea nu crește și oricât l-ai crește, ea nu scade.
Dacă o pâine costă 2 lei și mâine o faci un leu, tot o pâine va mânca cetățeanul. Dacă va costa 50 de lei în loc de 2 lei, va mânca tot o pâine și va reduce din altele, pentru că produsele de bază nu pot lipsi din cosum.
Cu tot riscul, ar trebui redusă acciza la carburant, se poate negocia cu UE. Dacă nu, vor fi afectate transportul internațional și agricultura. Pentru că această scumpire a carburantului vine chiar atunci când trebuie să înceapă lucrările de primăvară. La această valoare a litrului de motorină nu vor putea lucra cum trebuie.
S-a mai practicat în România, se numea motorina colorată - era roșie, ca să nu fie furată.
Reducere de acciză pentru toată lumea sau doar pentru aceste două categorii?
Nu pentru toată lumea. Eu sunt de acord să sacrificăm consumul privat cu automobilele în această perioadă, dar să nu sacrificăm agricultura și transportul internațional. Sunt domenii care țin economia în viață.
Și cum anume poate fi făcut?
În baza unui document eliberat pentru lucrări agricole și solarii, motorina poate fi vândută la alt preț, subvenționat de stat.
Vorbeați de obiceiurile de consum ale oamenilor. Anual, în România se aruncă mii de tone de mâncare, iar în privința traficului, chiar și la acest preț al carburanților, șoselele sunt pline, orașele sunt sufocate. Nu ar fi chiar util să se schimbe mentalitatea?
Cum să nu? Atunci când vedem că prețurile la carburanți cresc în acest fel, iar România este pe primele locuri în Europa la achiziția de automobile scumpe, înseamnă că sursele sunt altele decât veniturile normale ale populației.
Există o economie nefiscalizată încă mare. Mă întreb demult dacă statul știe și nu poate sau nu vrea să facă ceva. Este posibil să fie o supapă de supraviețuire.
Noi mai avem și o stratificare a populației care a mai existat doar în America latină prin anii ’50. Adică o clasă socială subțire - nu cea mijlocie, e tot mai mult apăsată în jos - trăiește din ce în ce mai bine prin sifonarea unor fonduri ori bugetare, ori europene.
Fără economia neagră nu se explică aceste cheltuieli.