Judecătoria Medgidia a admis, miercuri, cererea omului de afaceri Ioan Niculae privind eliberarea condiţionată din închisoare, după ce acesta a executat efectiv trei luni din pedepsa de cinci ani primită…
Eveniment
Cele mai importante evenimente din România: bilanțul COVID-19, date din trafic, accidente, incendii, inundații, intervențiile poliției. Cele mai tari evenimente din ultimele 24 de ore.
Un britanic se plimba pe plajă și a trecut din greșeală granița dintre Bulgaria și România
Un britanic în vârstă de 60 de ani a trecut fără să își dea seama granița dintre Bulgaria și România, în timp ce se plimba pe plajă. Pe 9 mai,…
O ursoaică cu pui dă târcoale la Şumuleu Ciuc, unde va avea loc pelerinajul catolic de Rusalii. Autoritățile cer relocarea ei
Autorităţile locale şi o asociaţie de vânătoare solicită relocarea unei ursoaice cu doi pui, a cărei prezenţă a fost semnalată în zona Şumuleu Ciuc, de la marginea oraşului Miercurea Ciuc.…
Tulpina indiană de Covid a fost detectată în 44 de ţări până acum, inclusiv România
Varianta de Covid-19 care stă la originea exploziei numărului de cazuri a fost detectata în 44 de ţări, a anunţat, miercuri, agenţia pentru sănătate din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).…
Cine intră în ţară pe la Nădlac se va putea vaccina chiar la graniţă
Autorităţile judeţene din Arad vor amenaja la graniţa cu Ungaria, în Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I şi Nădlac II, puncte temporare de vaccinare împotriva COVID-19. Măsura a…
OMS, îngrijorată de situația din paradisul exotic Seychelles: Mulți vaccinați au fost depistați cu Covid-19
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) analizează situația din Seychelles, țară insulară din Africa de Est, unde mai multe persoane au testat pozitiv, deși erau imunizate antiCovid cu cel puțin o doză…
Primăria Botoșani se află în pragul falimentului din cauza unei datorii de 19 milioane de euro către o societate de termoficare aflată în lichidare
Primăria Botoșani se află la un pas de a fi executată silit, din cauza unei datorii de 19 milioane de euro către o societate de termoficare aflată în lichidare. Dacă…
Joe Biden spune că aproape jumătate dintre liderii planetei i-au solicitat vaccinuri antiCovid. O să ajute, dar americanii au prioritate
Preşedintele american, Joe Biden, susţine că aproape jumătate dintre liderii planetei i-au solicitat vaccinuri împotriva COVID-19 şi a reiterat că va acorda ajutor, rămânând însă evaziv în ceea ce priveşte…
Violenţele dintre israelieni şi palestinieni continuă. Premierul Netanyahu a decretat stare de urgenţă în orașul Lod
Premierul Benjamin Netanyahu a decretat, miercuri, stare de urgenţă în oraşul Lod din centrul Israelului, unde în ultimele ore, conform Poliţiei, au avut loc revolte ale minorităţii arabe. Potrivit unui…
Franţa va avea un muzeu memorial al terorismului, în apropiere de Paris
Preşedintele francez Emmanuel Macron a ales o clădire din Suresnes, o suburbie la vest de Paris, ca amplasament al primului muzeu memorial al terorismului. Construcția sa ar putea începe în…
Slovacia suspendă vaccinările cu prima doză de AstraZeneca și investighează un deces provocat de tromboză
Slovacia a suspendat vaccinările cu prima doză de AstraZeneca, după ce a anunţat că investighează cazul unei persoane decedate în urma unui cheag de sânge format după ce i-a fost…
O clădire de 10 etaje din Gaza a fost distrusă într-un atac israelian. Hamas a răspuns cu o ploaie de rachete (Foto & Video)
O clădire cu zece etaje aflată în centrul oraşului Gaza, în care se aflau birouri ale unor oficiali ai Hamas, a fost complet distrusă marţi seară în urma unei lovituri…
Rusia a declarat persona non grata un diplomat român. UPDATEAurescu: Nu este nimic special
Federaţia Rusă a declarat persona non grata pe adjunctul atașatului militar din cadrul Ambasadei României la Moscova, în reacţie la declararea persona non grata de către România, la 26 aprilie…
Cum vor funcționa certificatele verzi digitale pentru călătoriile din UE. STS ne spune când e România programată la teste
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), care se ocupă de implementarea în România a certificatelor verzi digitale pentru călătoriile din UE, a transmis, marți, câteva noutăți. Astfel, STS informează că soluția…
Sindicalistul Rădoi susţine că Metrorex ar trebui să majoreze prețul unei călătorii la 50 de lei, ca să devină rentabilă compania
Preţul unei călătorii cu metroul ar trebui majorat până la 50 de lei pentru ca Metrorex să devină rentabilă, aşa cum îşi propun noua conducere a companiei şi ministrul Transporturilor,…
Preşedintele bulgar și-a numit un consilier premier interimar. Vor fi alegeri anticipate pe 11 iulie
Preşedintele bulgar, Rumen Radev, a convocat, marţi, alegeri parlamentare anticipate pentru data de 11 iulie şi l-a numit prim-ministru interimar până la formarea viitorului guvern pe Stefan Ianev, consilierul său…
Opt convoaie militare ale NATO intră în România (Video)
Primele elemente ale Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat a NATO, care urmează să participe la Exerciţiul Noble Jump 2021, sosesc, începând de marţi, în România, pe cale…
O navă americană de luptă a tras 30 de focuri spre 13 vase iraniene, în Strâmtoarea Ormuz
O navă a Pazei de Coastă aparţinând Marinei americane (US Navy) a tras focuri de avertisment spre 13 nave iraniene care s-au apropiat de submarinul american lansator de rachete Georgia,…
Organizatorii de evenimente îi cer lui Iohannis sprijin de stat și un plan coerent pentru redeschidere: Ne simţim discriminaţi şi nedreptăţiţi
Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale (AROC) a trimis, marţi, o nouă scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis. AROC îi cere președintelui să se implice activ în rezolvarea…
80% dintre angajaţii HoReCa s-au vaccinat deja. Patronii cer ridicarea restricțiilor din restaurante
Aproximativ 80% dintre angajaţii sectorului HoReCa s-au vaccinat până în prezent, astfel că restricţiile în restaurante ar trebui ridicate total, a declarat, marţi, Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor…



















