MOTTO:
„După mine, potopul”
aforism regal
La câțiva ani buni după ce a fost inițiat de președintele țării (mai exact, cinci ani), programul „România Educată” a ajuns aprobat de către Guvern săptămâna trecută, printr-un memorandum și după o vastă dezbatere la nivel național. OK!
Mă întreb, însă, ca omul simplu și neștiutor, dacă pentru dezbatere, pentru memorandum și pentru aprobare, a trebuit o jumătate de deceniu, câte jumătăți de secol vor mai trebui de acum încolo, pentru ca românii să devină gentlemeni ca britanicii, educați ca francezii, harnici ca nemții și cinstiți ca nordicii, adică mai mult europeni decât balcanici?
Îmi vine greu să înțeleg cum de au ajuns europenii așa departe, iar noi am bătut pasul tot pe loc. Au pornit ei cumva mai din timp cu programe de tipul „Franța Educată”, „Germania Educată” sau „Suedia Educată”?
Au făcut mai multe dezbateri? Au scris memorandumuri? Ce altceva au făcut, de au ajuns mai demult la succesul tânjit de noi abia astăzi?
Nu vreau să minimalizez o inițiativă lăudabilă dar, cu gândul la înaintași, parcă aș zice că, de educația lor, s-au ocupat cândva personalități de înaltă clasă, oameni al căror exemplu personal a însemnat pentru alții lege, cutumă și bună rânduială.
Unde sunt astăzi acei oameni de legedă, care i-au conectat cândva pe înaintașii noștri la izvoarele de cultură ale Europei?
Unde este un Gheorghe Lazăr, un Spiru Haret, Titu Maiorescu, Al. Odobescu? Fiecare a mai așezat o cărămidă la temelia învățământului și educației românești, iar posteritatea i-a ridicat fiecăruia o statuie.
Nu prevăd nicăieri în viitor vreun soclu, ceva, pe care să scrie cu litere de aur Liviu Pop-Genunche, Valentin Popa-Pamblică sau pur și simplu Anisie, o doamnă simpatică, dar care s-a așezat întâmplător pe scaunul glorios al lui Spiru Haret, fără să lase însă nicio urmă că ar fi trecut pe acolo.
Ar fi fost normal ca fiecare să se constituie în simbol de neclintit pentru educarea noii generații, căreia i-a consacrat profesia și cariera vieții sale, dar fiecare și-a făcut plinul și a plecat: après moi, le déluge”.
Mă tem că, de la ministru în jos, până la cel modest învățător de școală elementară, nobila misiune de educator este încredințată unor funcționari fără altă chemare pentru profesia lor decât cea a registratorului pus la ghișeu să primească hârtia, s-o ștampileze și s-o trimită mai departe.
Dacă le-a ștampilat pe toate și le-a trimis înseamnă că și-a făcut datoria către cel care l-a angajat și chiar către țară.
Situația este însă mult mai complicată decât pare. Căci răspunzător de educația noii generații nu se face numai dascălul profesionist și, eventual, șefii lui ierarhici.
Educația implică un eșafodaj complicat, unde participă întreaga societate, prin cei care ar trebui să le fie altora strălucite modele.
Modele? Uitați-vă la un Ciolacu, care nu pierde ocazia să-și eticheteze adversarii cu ce-i vine lui mai vulgar pe limbă, ca și cum tocmai s-a trezit mahmur sub masa localului, unde se veselise!
Ce fel de model vrea să fie nea Marcel al nostru, pentru ca românii de mâine să ajungă mai educați decât cei de ieri?
Sau ce fel de de exemplu personal ne oferă Orban, când recidivează serbându-și ziua de naștere tot la birou, și a doua oară, tot cu trabuc, tot cu whiskey și tot fără să respecte normele pe care el însuși le-a aprobat și ni le impune cu strășnicie nouă, celorlalți, să le respectăm?
De unde să apară educație într-o societate unde micii găinari sunt judecați fără milă, conform legii, iar marii șpăgari și corupți sunt atât de apărați cu imunitatea parlamentară, încât brațul lung al legii nici nu se poate atinge de ei?
Domnul Orban nu constituie însă exemplu de urmat și sub alt aspect – părerea mea personală. Statul îi plătește o frumusețe de concediu, pentru ca, după meritata vacanța parlamentară, să demareze odihnit o nouă sesiune și să fie cât mai relaxat când va vota legile.
Iar el aleargă zănatec dintr-un oraș în altul și de la o filială la alta, pentru nimic altceva decât ca să-și salveze fotoliul de mare lider, cam amenințat?
Nu pare exemplu de urmat nici domnul Cîțu, premierul care în loc să stea neîntrerupt la butoanele guvernării, atunci când țara este lovită de inundații, cotropită de arșiță sau în așteptarea valului patru COVID, aleargă tot de colo-colo, doar-doar ar ajunge mai șef decât așa cum este el acum.
Mi-e jenă să mai amintesc și de un cugeamitea deputatul din Parlamentul României, care se proptise în Vama Leușeni, de dincolo de Prut, ca să forțeze prin tupeu trecerea frontierei, pretinzând că el e mai cu moț și că ar trebui tratat altfel decât cetățeanul de rând, atunci când are o interdicție.
Astfel, demnitarul care ar trebui să ne fie nouă model educațional s-a pomenit împins ca un terchea-berchea, înapoi peste Prut, acolo de unde venise, deși știa de la început, de când a plecat, că nu-i va putea păcăli pe grăniceri. Dar a vrut spectacol și l-a obținut.
Mă întreb: oare aceștia sunt aleșii noștri, pe ei i-am socotit noi a fi cei mai buni dintre cei mai buni, fiecare un „primus inter pares” și model pentru România Educată de mâine?
Mda, cu atâtea anti-exemple, România riscă să rămână încă multă vreme tot balcanică și deloc atlantică. Nu se prea observă printre noi personalități capabile sa ne fie exemplu de educație și să facă istorie.
Dar nu numai la educație mă gândesc, când vorbesc de personalități.
În aceste momente, valul patru al pandemiei COVID se arată și la porțile României. Văzând cum crește incidența îmbolnăvirilor, cunoscutul profesor Răzvan Cherecheș de la Universitatea Babel-Bolyai din Cluj afirma marți într-un dialog cu SpotMedia.ro că insuccesul vaccinărlor din ultima vreme “…are legătură și cu nivelul scăzut de educație al populației. Acest lucru face ca un procent important dintre oameni să nu înțeleagă cum funcționează virusurile, să nu înțeleagă cum funcționează protecția față de virusuri (…) În ultimă instanță, tot autoritățile sunt de vină pentru că populația nu e educată”.
Într-adevăr, vaccinarea s-a desfășurat admirabil în prima etapă, când era solicitată populația din aglomerările urbane, din centrele industriale, școli, universități, alte instituții, unde nivelul educației este mai ridicat.
Acum, a rămas nevaccinată mai mult populația din mediul rural, au rămas nevaccinați cei cu clase puține și încrezători doar în antivaccinista notorie Șoșoacă, în Gică-Contra sau în antivaccinistul IPS Teodosie, omul care nu pierde prilejul să le transmită și altora câte ceva din bogata sa ignoranță doctă.
Informațiile apărute pe site-uri oficiale spun că România a importat până în prezent suficiente doze ca să fi vaccinat déjà majoritatea populației. Cabinetele necesare au fost amenajate, personalul este angajat, dar la vaccinare nu s-au prezentat nici jumătate din cei prevăzuți.
Culmea ridicolului: în loc să-și vaccineze populația, România vinde acum o parte din vaccinurile cumpărate, cu care se vor vaccina alții. Și asta în cea mai mare măsură din cauza antivaccinistei pe care nu reușește s-o strunească Senatul și a antivaccinistului care pare a scăpa de sub controlul mai marilor săi ierarhi.
Citeşte şi:
