Netflix a confirmat marţi că a demarat negocieri pentru a filma cel de-al doilea sezon al serialului „Squid Game” („Jocul calamarului”), considerat cel mai de succes show TV din istoria acestei platforme de streaming, relatează EFE.
Creatorul serialului, Hwang Dong-hyuk, a declarat la rândul său la un eveniment organizat luni în Los Angeles că „plănuieşte” să continue acţiunea din acest serial după succesul înregistrat de primul sezon. „Este chiar acum în capul meu (…), dar cred că este prea devreme să vă spun când şi cum va avea loc”, a spus el.
Un purtător de cuvânt al companiei Netflix a nuanţat însă afirmaţiile scenaristului sud-coreean, declarând pentru postul CNBC că al doilea sezon se află deocamdată "în fază de discuţie, fără să fi fost confirmat".
Netflix a anunţat luna trecută că "Squid Game" a devenit serialul cu cel mai bun debut din istoria acestei platforme de streaming, fiind vizionat de 142 de milioane de spectatori în primele 28 de zile de la lansare.
Serialul sud-coreean, transformat într-un fenomen de masă, a depăşit alte formate de succes lansate de Netflix, precum "Bridgerton", care deţinea precedentul record, de 82 de milioane de spectatori, "The Queen's Gambit", "Stranger Things", "Tiger King" şi "Money Heist" ("La casa de papel").
Aceste date trebuie privite cu circumspecţie, deoarece reflectă doar posesorii de conturi Netflix care au vizionat două minute din serial şi nu îi contorizează pe cei care au vizionat toate cele nouă episoade ale primului sezon.
Totuşi, popularitatea serialului sud-coreean s-a făcut remarcată şi prin alte aspecte: Căutările pe Google au eclipsat orice alt titlu, iar pantofii sport Vans cu care sunt încălţaţi protagoniştii din "Squid Game" au înregistrat o creştere a vânzărilor de 7.800%.
"Squid Game" îl are ca protagonist pe Seong Gi-hun, un bărbat care a acumulat foarte multe datorii şi care ia legătura cu organizatorul unui concurs ce ar putea fi soluţia salvatoare pentru problemele sale.
În acea competiţie, el va găsi 455 de persoane din diferite clase sociale dispuse să participe la jocuri periculoase, pe viaţă şi pe moarte, pentru a câştiga marele premiu în valoare de 45,6 miliarde de dolari.