O nouă toamnă, o nouă șansă de a merge în Grecia. Sau a reveni, pentru că Grecia e una dintre țările unde e musai să revii. O spune oricine a ajuns vreodată acolo. Iar toamna nu ar trebui să-ți taie avântul de vacanță. Grecia are frumusețea ei și (sau mai ales) în acest anotimp.
Și, cu mici excepții, plajele sunt cele care atrag mereu și mereu. Plaje care încă pot fi vizitate și la sfârșit de septembrie sau început de octombrie. Și chiar dacă nu faci baie, te poți relaxa cu un cocteil în mână, privind marea și ascultând natura.
Cu cele aproape 6.000 de insule, din care mai puțin de 230 sunt locuite, chiar ai de unde alege, pentru că sunt plaje pe toate gusturile. Ani buni poți merge în Grecia fără să te plictisești.
Pentru cine este în căutarea unor noi destinații, iată mai jos un mic ghid al celor mai frumoase plaje indiferent de anotimp, de notat pentru când relaxarea își cere drepturile. Și toamna e un anotimp bun pentru asta, să ai bateriile încărcate până la primăvară.
Plaja Elafonissi
Nu poți să spui că ai vizitat insula Creta, destinație de top din Grecia, fără să vizitezi Elafonissi, una dintre cele mai frumoase plaje elene. Plaja paradisiacă și al său nisip roz sunt incluse în topul celor mai frumoase plaje ale lumii de către Trip Advisor.
Situată la aproximativ 75 km vest de Chania, în sud-vestul insulei Creta, Elafonissi este de drept o peninsulă ce se transformă în insulă atunci când apele invadează coastele Cretei.
Plaja Elafonissi are alura unei plaje exotice, din Caraibe, datorită nisipului alb mărginit de cel de nuanță roz și de apele turcoaz. Și, dacă te întrebi de ce nisipul de la mal este roz, află că nuanța este dată de bucățele sfărâmate de corali și cochilii. Dar e genul de plajă, de nisip, pe care trebuie să o vezi cu propriii ochi.
Plaja Balos Lagoon
Situată tot în Creta, plaja Balos Lagoon se află nu departe de orașul Kissmos. Și nu numai că se află în topul celor mai frumoase plaje ale Greciei, ci este și una dintre cele mai exotice. Pe această plajă, nisipul strălucește în nuanțe de alb și roz, iar apa îmbină nuanțe splendide de verde și albastru și creează o atmosferă feerică, specifică Greciei.
Balos Lagoon este, cu siguranță, cea mai fotografiată plajă a insulei Creta, subiectul preferat al ghidurilor de călătorie de pe insulă.
Cadrul unic de poveste în care se regăsește plaja depășește orice imaginație! Aici pot fi numărate zeci de tonuri diferite de albastru și verde. Totodată, aici se află și unul dintre cele mai bune locuri de înot din toată Marea Mediterană.
Aflată între Capul Gramvousa și Capul Tigani, laguna e păzită de un lanț stâncos cu o înălțime de 120 metri (Capul Tigani), care, alături de Insula Gramvousa, creează o barieră naturală de protecție a golfului Balos în fața furtunilor și a valurilor.
Secretul apelor de diferite nuanțe este acela că laguna reprezintă punctul de întâlnire a trei mări: Ionică, Egee și a Libiei. Toate aceste mări, de compoziție chimică diferită, s-au amestecat și au creat jocul nuanțelor de apă.
Plaja Balos este lungă și fină, fiind amenajată numai pe o parte cu șezlonguri, umbrele și un beach bar. Cealaltă jumătate de plajă este sălbatică și mai puțin aglomerată. Iar în această perioadă chiar nu trebuie să-și faci probleme că vei da peste o plajă plină de turiști.
Intrarea în mare se face foarte lin, apoi, dincolo de stânci, marea devine rece și adâncă, fiind numai bună pentru snorkeling.
Pentru a-și păstra unicitatea, Laguna Balos a primit statut de rezervație naturală. Așadar, întreaga zonă este protejată prin lege, motiv pentru care infrastructura rămâne modestă.
Plaja Simos
Mica insulă Elafonisos a Greciei găzduiește plaja Simos, considerată de localnici drept una dintre cele mai frumoase din Grecia. Odată aflat pe nisipul acestei plaje vei simți că ai ajuns în Maldive și nu într-o micuță insulă din sudul Greciei!
Plaja Simos este cu adevărat un colț de rai al insulei Elafonisos, impresionând prin frumusețe, sălbăticie, apele verde-turcoaz și nisipul fin, cu dune.
Vei întâlni pe această plajă mai mult localnici decât turiști, dar cu siguranță au motivele lor pentru care vin aici. Vei vedea că experiența este una unică datorită combinației spectaculoase de ape calme, dune de nisip și flora diferită de tot ceea ce știi.
Plaja Kleftiko
Plaja Kleftiko este o altă destinație impresionantă a țărmurilor grecești, unde formațiunile de roci la care poți ajunge doar de pe mare te vor lasă mut de uimire. În 2020, plaja de pe insula Milos a fost votată de Tripadvisor una dintre cele mai frumoase din Europa.
Aflată în sud-vestul insulei grecești Milos și reprezentată de un complex de roci albe, vulcanice, plaja Kleftiko e cu adevărat spectaculoasă. Din păcate, e accesibilă doar de pe mare, dar tocmai asta poate transforma totul într-o aventură.
Peisajul sălbatic, rocile vulcanice albe, scăldate de apele turcoaz, peșterile submarine și trecătorile înguste transformă această destinație într-una de neratat.
Plaja Milos
Considerată și ea una cele mai frumoase plaje din Grecia, plaja Milos a insulei Lefkada este și una dintre cele mai greu accesibile. Singurele variante de a te răsfăța pe nisipurile fine ale acestei plaje superbe sunt fie de pe mare, fie prin urcarea și coborârea unui munte. Orice varianta ai alege, panorama minunată a plajei va merita tot drumul parcurs!
Plaja Milos poate fi descrisă astfel: natură în formă pură, tivită de munte și de marea în culori fascinante - nuanțe de turcoaz și albastru azuriu.