Unde mergi în această perioadă în Grecia. Top atracții turistice, în funcție de sezon

Unde mergi în această perioadă în Grecia. Top atracții turistice, în funcție de sezon
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Unul dintre motivele pentru care Grecia se numără printre cele mai populare destinații turistice din Europa este acela că poate fi vizitată tot timpul anului. Practic, oricând reușești să îți iei concediu, poți să pleci să te relaxezi în Grecia, chiar dacă la noi plouă cu găleata sau este frig.

Cu mici excepții (și acelea doar iarna), hotelurile sunt deschise, iar dacă plaja nu e activitatea ta preferată, chiar poți merge oricând.

Practic nu există un moment prost pentru a vizita Grecia. Cu toate acestea, răspunsul elaborat poate fi influențat de zona în care se călătorește.

Sunt regiuni și insule în Grecia în care vremea e bună de stat la plajă chiar și în aprilie. Din mai, deja putem spune că întreaga Grecie poate fi o destinație excelentă de relaxare și plajă.

O altă perioadă ideală pentru o vacanță în Grecia poate fi septembrie – octombrie, perioadă în care temperaturile oscilează în medie între 28 și 30 de grade în majoritatea zonelor.

ADVERTISING

Deloc surprinzător, cele mai populare perioade pentru a vizita Grecia sunt lunile de primăvară târzie, vara și începutul toamnei. Acesta este momentul în care vremea este ideală și toate locurile își deschid porțile, invitând oaspeții să stea, să se distreze, să mănânce și să bea.

Dacă plaja nu e motivul principal de a merge în Grecia, țara poate fi vizitată și în lunile de toamnă târzie și iarnă. Vremea este mai răcoroasă, nu mai este aglomerație, iar prețurile sunt mai mici. Informează-te însă din timp dacă hotelul nu se închide pe timpul iernii.

Dar iată unde să mergi în funcție de anotimp, conform Upgraded Points.

Destinații de vară

Vara este sezonul de vârf în Grecia, iar la mare căutare sunt plajele. Șapte dintre insulele grecești cele mai importante sunt preferate: Creta, Santorini, Rhodos, Kos, Zakynthos, Cefalonia și Corfu.

Dacă îți plănuiești un sejur de vară pe una din aceste insule, este recomandat să îți faci rezervările din timp, pentru că, pe măsură ce se apropie sezonul, locurile se ocupă.

Dacă vrei să ai parte și de viață de noapte, insula Mykonos e recomandarea de top, aici aflându-se cele mai multe cluburi din Grecia. Poți încerca și Ios, Santorini și Rhodos, dar nu se vor ridica la standardele stabilite de Mykonos.

Destinații de toamnă

Pentru iubitorii de vacanțe boeme sau romantice, vara începe în septembrie. Plajele se liniștesc încet, încet de forfota amatorilor de aglomerație și all-inclusive, prețurile se domolesc și ele și te poți bucura în tihnă de toată frumusețea.

ADVERTISING

În septembrie încă se mai poate face plajă fără probleme, însă din octombrie, temperaturile încep să scadă. Această perioadă este preferată de cei care își doresc o vacanță liniștită cu un buget mai redus. De regulă, este sezonul familiilor cu copii mici, cuplurilor care vor liniște sau turiștilor vârstnici, care vin în Grecia pentru a beneficia și de tratamente terapeutice.

Cele mai multe hoteluri de cinci stele de pe insule pun la dispoziția clienților saună și centre SPA, iar prețurile sunt accesibile, ținând cont că nu mai e așa de mult din sezonul turistic. Ca destinație, poți alege insula Santorini, în apropierea căreia se găsesc și câteva izvoare naturale cu ape termale.

Totuși, vremea e bună cam peste tot în septembrie și octombrie. Spre sfârșitul sezonului și în noiembrie poți foarte bine să-ți faci drum la Atena, care nici nu va mai fi așa de ticsită de turiști.

Destinații de iarnă

Cei mai mulți turiști care aleg să viziteze Grecia în acest sezon o fac pentru a-și petrece aici sărbătorile de iarnă. De aceea, cele mai potrivite destinații sunt capitala, Atena, dar și Salonicul. Aici au loc o serie de carnavaluri în perioada sărbătorilor, iar totul este împodobit feeric.

De asemenea, această perioadă este și una foarte potrivită pentru shopping, astfel că cele două orașe sunt o destinație perfectă și pentru un city break.

Dacă ești pasionat de sporturile de iarnă, în Grecia ai și ocazia să schiezi, iar cele mai cunoscute pârtii sunt la Parnassos, Kalavryta, Kaimaktsalan, Pelion și Pertouli.

ADVERTISING

De asemenea, insulele Creta și Santorini sunt alte destinații pe care nu ar trebui să le ratezi dacă ajungi iarna în Grecia.

Destinații de primăvară

Primăvara este sezonul recomandat în special pentru cei care vor să ajungă în Grecia ca să exploreze și să viziteze vestigiile istorice și religioase. Astfel, din itinerariu nu trebuie să lipsească Acropolele din Atena, dar nici mănăstirile de la Meteora sau cripta și biserica sfântului Dumitru, din Salonic.

Lista poate continua cu muntele Athos, însă nu sunt de trecut cu vederea nici insulele Rhodos, Corfu, Paros și Naxos.

La finele lunii mai, în Rhodos are loc un festival medieval, iar tot în cursul aceste luni, în Langada, aproape de Salonic, are loc Anastenaria. Este vorba de festivalul celor care calcă pe cărbuni încinși, care datează din vremea în care biserica Sfinții Constantin și Elena a luat foc.

Unde e cea mai bună vreme

Ce trebuie să reții e faptul că cea mai bună climă, per total, e în Rhodos, Santorini, Karpathos, Ios și Kalymnos, cu o vreme plăcută cel puțin 11 luni pe an.

Dacă te interesează mai cu seamă Atena, ar trebui să știi că, în medie, cele mai calde luni aici sunt iunie, iulie și august, iar luna cea mai rece a anului este ianuarie. August este cea mai bună lună pentru înot în Atena.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇