Melodia pentru copii ”Baby Shark” devine videoclipul cu cele mai numeroase vizualizări pe YouTube

Melodia pentru copii ”Baby Shark” devine videoclipul cu cele mai numeroase vizualizări pe YouTube
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Melodia pentru copii ”Baby Shark” a devenit luni videoclipul cu cele mai numeroase vizualizări pe platforma YouTube, cu peste şapte miliarde de accesări, devansând deţinătorul precedent al recordului, cântecul ”Despacito”.

Baby Shark Dance | #babyshark Most Viewed Video | Animal Songs | PINKFONG Songs for Children

Melodia, cu o structură repetitivă produsă în Coreea de Sud, a depăşit universul simplu al copilăriei pentru a deveni un fenomen viral mondial, imaginile viu colorate şi versurile antrenante contribuind la succesul videoclipului, comentează AFP.

ADVERTISING

''Baby Shark Dance'', versiunea în engleză a melodiei, a depăşit pragul de şapte miliarde de vizualizări pe YouTube, luni, la ora 04:00 GMT, devansând ''Despacito'', single-ul interpretat de Luis Fonsi şi Daddy Yankee.

La origini, cântecul pentru copii publicat pe YouTube în iunie 2016 este un remix al unei melodii americane, realizat de compania de producţie Pinkfong, cu sediul în Seul.

Succesul pe platforma YouTube vine după triumful în clasamentele muzicale, piesa ajungând în ianuarie 2019 pe cel de-al 32-lea loc în Billboard Hot 100.

ADVERTISING

Două dintre cele patru melodii cu un număr record de vizualizări pe YouTube sunt aşadar sudcoreene.

Înaintea ''Baby Shark Dance'', rapperul Psy a dat peste cap contorul platformei cu ''Gangnam Style'', melodie care a deţinut recordul de vizualizări timp de trei ani înainte de a fi detronată de ''See You Again'', de Wiz Khalifa.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇