”Imaculat”, filmul României pentru Oscar

”Imaculat”, filmul României pentru Oscar

”Imaculat”, film regizat de Monica Stan şi George Chiper-Lillemark, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „Cel mai bun lungmetraj internaţional” din cadrul Premiilor Academiei Americane de Film – Oscars 2023.

Comitetul anual de selecţie este format din cinci critici de film – Dana Duma, Ionuţ Mareş, Irina Trocan, Cătălin Olaru şi Cristina Corciovescu.

La Centrul Naţional al Cinematografiei, s-au înscris în cursă şase producţii româneşti:

  • "Imaculat", regizat de Monica Stan şi George Chiper-Lillemark,
  • "Metronom", regizat de Alexandru Belc,
  • "Copacul dorinţelor. Amintiri din copilărie", în regia lui Andrei Huţuleac,
  • "Miracol", regizat de Bogdan George Apetri,
  • "Crai Nou", regizat de Alina Grigore
  • "R.M.N.", în regia lui Cristian Mungiu.
ADVERTISING

Pelicula a fost premiată în 2021 la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia cu trei mari premii: premiul pentru regizori aflaţi la debut - „Luigi De Laurentiis Award Lion of the Future”, premiul principal al secţiunii - „Giornate degli Autori Director’s Award” precum şi premiul „Autrici under 40” din partea „Venezia a Napoli. Il cinema esteso” acordat autoarei Monica Stan pentru cel mai bun scenariu.

„Imaculat” completează panoul recompenselor, în 2022, cu Trofeul Golden Lynx la FEST – New Directors New Films Festival - Portugalia la categoria film de ficţiune, dar şi cu Premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film - FIPRESCI Award la Transilvania International Film Festival - TIFF Cluj-Napoca.

ADVERTISING

Filmul îi are în rolurile principale pe Ana Dumitraşcu, Vasile Pavel şi Cezar Grumăzescu, alături de care apar şi Rareş Andrici, Ilona Brezoianu, Bogdan Farcaş, Ionuţ Niculae, Florin Hriţcu, Tiberiu Dobrică, Ninel Petrache, Dan Ursu, Ozana Oancea, Diana Dumbravă şi Cristina Buburuz.

Povestea "Imaculat"

Daria (Ana Dumitraşcu), o tânără dependentă de heroină, pătrunde într-o clinică de dezintoxicare. Într-o lume străină. O lume aflată în contrast cu tot ceea ce a reprezentat mediul ei de până atunci.

ADVERTISING

La 18 ani, pare naivă şi inocentă, dar încă mai păstrează trăsăturile fetei de familie bună, cu principii, educată şi dornică să-şi ia Bac-ul şi să urmeze o facultate. Însă izbirea de lumea în care intră declanşează în ea efecte ce o transformă.

"Imaculat" este produs de Axel Film, distribuit în România de Follow Art Distribution, distribuit în Statele Unite ale Americii de Syndicado Inc. şi vândut internaţional de Syndicado Film Sales.

Lista scurtă pentru nominalizări la Oscar 2023 va fi anunţată de Academia Americană de Film pe data de 21 decembrie 2022.

Gala este programată să aibă loc pe 12 martie 2023, la Los Angeles.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇