Ghid de pariere: Cum funcționează pariurile cu handicap

Ghid de pariere: Cum funcționează pariurile cu handicap
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pariurile sunt oricum o sursă de divertisment, dar bookmakerii au găsit o modalitate prin care să transforme orice eveniment sportiv într-unul pe care merită să pariezi. Ne referim la folosirea handicapului. Acesta echilibrează meciurile în care unul dintre competitori este mai slab. Există multe aspecte pe care poți paria într-un meci. De exemplu, la fotbal poți să pariezi, printre altele, pe numărul de goluri, diferența de scor și marcatori. Totuși, cele mai satisfăcătoare beturi sunt cele pe rezultat final. 

Cea mai mare satisfacție o obții când reușești să câștigi un pariu care are cotă bună sau când mizezi pe echipa cotată cu mai puține șanse. Totuși, când diferența de valoare dintre echipe este mare, riscul îți poate părea prea mare. În această situație, pariurile cu handicap te pot scoate din impas. Descoperă cum funcționează acestea ca să știi cum să le folosești în favoarea ta!

ADVERTISING

Ce sunt pariurile cu handicap

Pariurile cu handicap sunt o variantă de beturi prin care se urmărește egalizarea șanselor sportivilor sau echipelor din competiție. Handicapul este opusul avantajului, aceste două concepte fiind cuantificabile printr-un număr cu aceeași valoare, dar cu semn schimbat. Spre exemplu, dacă una dintre echipele dintr-un joc are avantaj +1.5, atunci cealaltă va avea handicap -1.5. 

Handicapul este ușor de înțeles dacă îți imaginezi că tu ai concura cu Usain Bolt într-o cursă de alergare de 100 m. Cu siguranță nu ai paria pe tine. Dar dacă ai avea un avantaj de 50 m? Atunci, din punct de vedere al unui posibil pariu sportiv, cursa ar fi în mod sigur mai interesantă. Exact acesta este principiul de bază al handicapului: îi oferi unuia dintre competitori un avantaj și celuilalt un dezavantaj, astfel încât pariul să fie mai echilibrat.

ADVERTISING

Tipuri de handicap

Handicap european

Betul cu handicap european are doar valori întregi, nu și zecimale. De exemplu, poate fi +/- 1, 2, 3. Un handicap de -2 goluri înseamnă că echipa pornește cu scorul de 0-2. Bineînțeles, scorul este doar teoretic și nu influențează realitatea din teren. Există trei opțiuni de pariere: 

  • victorie gazde; 
  • egal; 
  • victorie oaspeți. 

În exemplul nostru de handicap -2 pentru echipa gazdă, trebuie ca echipa care joacă acasă să câștige cu 3 goluri diferență pentru ca pariul de victoria lor să fie câștigător. Dacă învinge cu 2 goluri diferență, atunci remiza este betul câștigător. Dacă se impune doar cu o diferență de 1 gol, face egal sau pierde, atunci pariul pe echipa oaspete aduce bani. 

Handicap asiatic

Handicapul asiatic poate avea atât valori întregi (+/-1.0, 2.0, etc.), cât și zecimale (+/- 0.25, 0.50, 0.75, etc). Opțiunea egal nu există la handicapul asiatic, dar ai posibilitatea de a primi o parte sau toată suma pariată. Handicapul asiatic este mai flexibil și oferă mai multe opțiuni pariorului, de aceea devine tot mai popular.

ADVERTISING

Exemplu de pariuri cu handicap

Handicap european

Este mai simplu de înțeles logica din spatele beturilor cu handicap cu exemple concrete. Să spunem că vrei să pariezi pe un meci Arsenal-Newcastle. Handicapul londonezilor este de -1, iar cel al nordicilor +1. Practic, Newcastle începe meciul cu 1 gol avantaj. Dacă pariezi pe Arsenal, trebuie ca tunarii să câștige cu 2 goluri diferență. Dacă Arsenal câștigă doar cu 1 gol diferență, face egal sau pierde, betul tău este necâștigător. Dacă pariezi pe Newcastle, câștigi dacă Geordies câștigă sau dacă meciul se termină indecis. 

Handicap asiatic

Să luăm exemplul unui meci Manchester City-Chelsea, în care handicapul cetățenilor este -0.25, iar cel al echipei adverse +0.25. Ca să câștigi pariul pe cetățeni, aceștia trebuie să bată. Dacă meciul se termină la egalitate, primești înapoi jumătate din miză. Dacă cetățenii pierd, pariul tău este necâștigător. Dacă pariezi pe Chelsea, aceștia trebuie să câștige. În caz de egal sau înfrângere, pierzi banii. La un handicap de -0.5, pariul este câștigător la victoria echipei Manchester City și pierzător în caz de egal sau înfrângere. 

La +0.5, câștigi dacă meciul se termină egal sau Chelsea câștigă. La -0.75, pariul este câștigător dacă vor câștiga cetățenii la cel puțin 2 goluri diferență. La o victorie cu 1 gol, primești înapoi jumătate din miză. Pariul este pierzător dacă rezultatul este egal sau în favoarea londonezilor. La +0,75, câștigi dacă Chelsea învinge sau face egal. Dacă pierde la 1 gol diferență, primești jumătate din bani înapoi. 

Pe ce sporturi poți paria cu handicap

Deși fotbalul este cel mai popular sport din perspectiva pariurilor cu handicap, poți pune astfel de beturi și pe:

  • baschet;
  • tenis;
  • rugby;
  • golf;
  • hochei;
  • fotbal american;
  • polo.

Handicapul diferă de la un post la altul. De exemplu, la un meci de rugby între Țara Galilor și Franța handicapul a fost de -5 pentru galezi, care erau gazde și favoriți, și +5 pentru francezi. La tenis, handicapul constă în game-uri și chiar seturi. 

Pariurile cu handicap par complicate la prima vedere. Însă, odată ce ai înțeles cum funcționează, le recunoști potențialul și le incluzi în biletul tău.