Corul Madrigal la Machu Picchu, premieră mondială în orașul pierdut al incașilor

Corul Madrigal la Machu Picchu, premieră mondială în orașul pierdut al incașilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Corul Madrigal a filmat un videoclip în vestigiile citadelei sacre Machu Picchu din Munții Anzi, o premieră mondială pentru muzica corală.

Aflat pentru prima dată în turneu în America de Sud, cu recitaluri și concerte în Lima, Cusco și Aguas Caliente, echipa Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a organizat  filmarea episodului al doilea a seriei „Muzică contemporană românească în spații antice contemporane” la 2.400 de metri altitudine, la Machu Picchu, unul dintre cele mai frumoase și misterioase spații străvechi ale lumii. 

ADVERTISING

Noul videoclip „Machu Picchu – Suita corală din Țara Oașului”, ce are la bază lucrarea semnată de compozitorul român Dariu Pop în interpretarea Corului Madrigal, va fi lansat la sfârșitul lunii aprilie 2024.

Primul episod al seriei, „Sarmizegetusa Regia - Flăcări și roți” a fost filmat în situl dacic din Munții Oaș și a fost lansat pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale și este disponibil AICI 

Considerat „orașul pierdut al incașilor”, Machu Picchu face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1983, fiind considerat „o capodoperă absolută a arhitecturii și un testimoniu unic al civilizației Inca".

ADVERTISING

Turneul Madrigal în Perú este organizat la invitația Ambasadei României în Republica Perú, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Institutului Cultural Român.

Mai multe detalii despre primul turneu al Corului Madrigal în America Latină sunt disponibile pe canalele de comunicare ale ansamblului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇