Corul Madrigal susține în premieră un turneu în Perú

Corul Madrigal susține în premieră un turneu în Perú

La invitația Ambasadei României în Republica Perú și cu sprijinul Ministerului Culturii și al Institutului Cultural Român, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, va susține un turneu cu 7 evenimente în Republica Perú.

Turneul marchează celebrarea a 85 de ani de relații diplomatice româno – peruane, precum și preluarea de către Ambasada României la Lima a președinției Festivalului Francofoniei Perú 2024.

„Turneul în Perú al Corului Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin", simbol și adevărat ambasador al culturii românești în lume, cu cei 61 de ani de activitate și mii de concerte pe cele mai renumite scene internaționale, ne umple de bucurie și mândrie. Va fi darul artistic pe care România îl oferă publicului din Perú pentru aniversarea a 85 de ani de relații diplomatice și exprimarea deplină a prieteniei și respectului între aceste două mari națiuni. Mulțumim Ministerului Culturii și Institutului Cultural Român pentru finanțarea acestui proiect cultural ambițios și pentru colaborarea impecabilă cu ambasada noastră!” – a declarat Excelența Sa Camelia Ion-Radu, ambasadoarea României în Republica Perú, Ecuador și Bolivia

ADVERTISING

Corul Madrigal va susține cinci concerte și recitaluri la Ambasada României și în Congresul Republicii Perú, precum și în catedrale și teatre din Lima – capitala peruană și cel mai mare oraș al țării, în Cusco – fosta capitală a Imperiului Inca, dar și la Machupicchu (Aguas Calientes), orașul de la baza citadelei incase Machu Picchu. 

Seria de concerte organizate în Perú cu sprijinul Institutului Cultural Român nu este doar un simplu eveniment cultural, ci o dovadă a angajamentului diplomației românești în promovarea valorilor noastre culturale în întreaga lume, oferind publicului peruan posibilitatea să se conecteze cu muzica și cultura românească într-un mod unic și profund, celebrând frumusețea și diversitatea tradiției muzicale românești.” - a declarat Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român

Cu ocazia turneului, Corul Madrigal va cânta în unul dintre cele mai frumoase și enigmatice locuri străvechi din lume, aflat în patrimoniul UNESCO - orașul-templu incas Machu Picchu. În munții Anzi, la peste 2.400 de metri deasupra Văii Sacre, Corul Madrigal va filma al doilea episod al proiectului „Muzică contemporană românească în spații antice universale” : „Machu Picchu – Suita corală din Țara Oașului”, având la bază lucrarea semnată de compozitorul român Dariu Pop.

ADVERTISING

Primul episod al seriei, „Sarmizegetusa Regia – Flăcări și roți” a fost lansat de Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2024, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului. Videoclipul a fost filmat în situl dacic Sarmizegetusa Regia, având ca fundal sonor piesa lui Corneliu Cezar, interpretată de ansamblu.

În cadrul programului său de diplomație culturală, Corul Madrigal va lansa cu prilejul acestui turneu și materialul discografic „Imnurile naționale ale țărilor din America de Sud”. Produsul conține cele mai recente înregistrări ale Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu și Cezar Verlan - imnurile oficiale ale statelor de pe continentul sud-american, pe CD-uri produse la cele mai înalte standarde tehnice.

Turneul Corului Madrigal în Perú reprezintă o premieră pentru ansamblu, care se va afla în America de Sud pentru prima dată, de la înființarea sa, în anul 1963. 

ADVERTISING

Muzica Corului Madrigal nu este însă o necunoscută pentru America de Sud, în special pentru mișcarea corală de pe continent. În anul 1983, maestrul Marin Constantin, fondatorul Madrigalului, a fost invitat să predea studenților din mai multe țări sud-americane cursuri de perfecționare corală la Conservatorul din Ibagué (Tolima), în Columbia. În urma succesului acestora, „Tratatul de dirijat coral”, semnat de Marin Constantin și având ca suport interpretări ale Corului Madrigal, a fost imprimat pe discuri în limba spaniolă și a fost popularizat pe întregul continent sud-american. De altfel, după prima colaborare cu specialiștii din Columbia, lui Marin Constantin i-a fost acordat titlul de profesor și Director onorific al Conservatorului din regiunea Tolima, Columbia.

Parteneri instituționali: Senatul României, Institutul Cultural Român, Institutul Național al Patrimoniului, Televiziunea română, Carpatina, Compania Națională Aeroporturi București, Opera Comică pentru Copii, Circul Metropolitan București, JTI România, UNIMIR, ARCUB, USAMV Cluj-Napoca, Vinea Apoldia Maior, Centrul de Cultură Arcuș, Federația Română de Fotbal, Clubul Sportiv Rapid București, Policolor, Casa Corpului Didactic București

Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Antena 3 CNN, Bookhub, Ediția de dimineață, Euronews Romania,  Europa FM, Itsy Bitsy, Kanal D, Kanal D2, Munteanu, Observator cultural, Prima TV, Radio București FM, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Trinitas TV, TVR Cultural, Zile și Nopți

CORUL MADRIGAL

Înființat în anul 1963 de către legendarul muzician și dirijor Marin Constantin (1925–2011), Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a devenit un reper al vieții muzicale și diplomației culturale naționale și internaționale. Este definit prin sonoritatea sa specifică, tehnica non-vibrato, amplasamentul stereofonic în scenă și costumele impunătoare. Repertoriul său este îndreptat către renaștere, muzica preclasică și clasică, romantism, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. Prezența scenică și componența ansamblului au fost în permanență rafinate, astfel încât performanța sa a ajuns să fie comparată de critici cu „o vioară Stradivarius în mâna lui Paganini”.

În noiembrie 2016, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Națiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace și Securitate.

Pe 1 martie 2023, la Palatul Parlamentului, Senatul României a inaugurat oficial „Galeriile Madrigal – Marin Constantin”, un spațiu dedicat, care găzduiește evenimente culturale și expoziții temporare și permanente ale Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de renumitul dirijor Ion Marin. Programul, care reunește în prezent 2.020 de coruri și aproape 70.000 de copii din țară și diaspora, a fost oficializat la nivel guvernamental în 2014, devenind o nouă Direcție a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.