Tenismenă importantă din România, fost loc 59 WTA, și-a anunțat retragerea definitivă

Tenismenă importantă din România, fost loc 59 WTA, și-a anunțat retragerea definitivă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alexandra Cadanțu Ignatik, 34 de ani, fost număr 59 WTA, și-a anunțat duminică în mod definitiv și oficial retragerea din activitatea sportivă.

Cadanțu a avut o carieră măcinată de accidentări serioase, dar în care a reușit să se strecoare până în apropierea locului 50 mondial WTA. Sportiva născută la București se va dedica unui nou capitol din viața sa, antrenoratul.

Ea lucrează deja cu o mare speranță a tenisului feminin din România, Maia Burcescu, 15 ani.

„M-am retras oficial. Mi-e greu, sunt atâtea amintiri frumoase... Îmi amintesc cu drag și de momentele în care pierdeam și eram supărată.

ADVERTISING

Dacă aș da timpul înapoi, aș începe din nou (n.r. - să joace tenis la nivel înalt). Am început tenisul la doi ani și tocmai de asta vreau să rămân în acest sport, face parte din viața mea”, a spus Alexandra Cadanțu, la emisiunea „Așii Tenisului” de la DigiSport.

Cadanțu are o amintire dragă sufletului său, acea finală din 2012 pierdută la Monterrey, Mexic, cu Timea Babos din Ungaria. Ea este căsătorită cu un fost câștigător de Roland Garros la juniori, bielorusul Uladzimir Ignatik. În 2007, la 17 ani, a câștigat titlul la Roland Garros, iar o lună mai târziu a făcut finala la Wimbledon, devenind apoi liderul clasamentului juniorilor.

ADVERTISING

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!