Superliga: Farul trece cu greu de Sepsi și își securizează primul loc în play-off

Superliga: Farul trece cu greu de Sepsi și își securizează primul loc în play-off
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Farul Constanța s-a impus în prima partidă a zilei din play-off, scor 2-1 în fața celor de la Sepsi OSK, la Ovidiu.

Dobrogenii vor rămâne liderii Ligii 1 și după această etapă, indiferent de ce va face CFR Cluj cu Rapid, tot duminică, de la ora 19. Băieții lui Hagi au marcat două goluri superbe prin Grameni și Mazilu, puștii de aur ai actualei generații de la Farul. De amintit golul splendid al lui Grameni din minutul 28, un șut superb din afara careului, la colțul lung, imparabil pentru Niczuly.

Tudorie a redus din handicap la scurtă vreme după golul de 0-2, însă Sepsi, deși a mai avut 2-3 ocazii de gol, nu l-a mai putut învinge pe Aioani.

ADVERTISING

Farul se duce acum la 35 de puncte, 3 peste CFR și așteaptă un pas greșit al clujenilor în derbiul feroviar cu Rapid București.

Pentru Gică Hagi, acesta a fost al 300-lea meci ca antrenor pe prima scenă a fotbalului românesc.

Echipele de start:

Farul: 12. Aioani - 25. Kiki, 17. Larie, 18. Artean, 27. Borza - 16. Nedelcu, 24. Grameni, 6. Băluţă - 9. Munteanu, 7. Alibec, 26. Mazilu.
Rezerve: 1. Buzbuchi - 23. Baravykas, 8. Casap, 20. Cojocaru, 11. Mateus, 4. Douloura, 45. Marins, 77. Sali, 21. Sîrbu.
Antrenor: Gheorghe Hagi.

ADVERTISING

Sepsi: 33. Niczuly - 88. Dimitrov, 45. Ciobotariu, 82. Ninaj, 20. Dumitrescu - 77. Aganovic, 5. Rodriguez, 67. Papa, 11. Ştefănescu, 9. Tudorie, 99. Rondon.
Rezerve: 12. Began - 44. Bălaşa, 27. Ispas, 90, Kocsis, 30. Nistor, 6. Păun, 24. Renta, 18. Safranko, 4. Tamas.
Antrenor: Cristiano Bergodi.

Arbitru: Istvan Kovacs.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!