Simona Halep anunță ultima lovitură a carierei: Planul sportivei noastre, făcut public

Simona Halep anunță ultima lovitură a carierei: Planul sportivei noastre, făcut public
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep a anunțat care este ultima lovitură pe care dorește să o dea înainte să se retragă.

Suspendată 4 ani pentru dopaj, Simona vrea să revină anul următor pe teren pentru a concura la Jocurile Olimpice de la Paris.

"Desigur, este visul meu. Știu că nu sunt șanse mari, dar visez, pentru că Parisul este orașul meu de vis. Am câștigat Roland-Garros aici când eram junioară, așa că totul a început foarte devreme și ar fi extraordinar să mă întorc pe teren, indiferent de situație. Tot ce-mi doresc este să fiu pe teren pentru că acolo este locul meu și simt că vreau să o fac din nou", a spus Simona Halep intr-un interviu pentru Euronews.

ADVERTISING

Amintim că TAS a anunțat că Simona Halep va fi audiată între 7 și 9 februarie, după ce a făcut apel la suspendarea de 4 ani.

Suspendarea a fost stabilită de tribunalul independent Sport Resolutions, după un dosar depus de ITIA, organismul din cadrul ITF care se ocupă de dopajul din tenis.

Sportiva noastră a acuzat un tratament nedrept din partea ITIA și este convinsă că își va demonstra nevinovăția la TAS.

Ea se antrenează de zor și este hotărâtă să revină în 2024 pe terenul de tenis.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!