Simona Halep a ales să se relaxeze puțin, mergând pe o drumeție montană, cu o săptămână înainte de a reveni pe terenul de tenis după peste patru luni de absență.
Românca fostă lidera mondială WTA va reveni pe teren pentru un joc demonstrativ de dublu mixt alături de Horia Tecău, la Sports Festival de la Cluj-Napoca, pe 5 iulie, duminica următoare.
Simona Halep revine pe teren: Iată când va disputa primul meci
Până atunci însă, românca a făcut o postare pe pagina sa personală de Facebook, în care se văd câteva fotografii făcute într-o drumeție montană, în zona Poiana Brașov, cu următorul mesaj: "Chiar dacă nu este Wimbledon, dar e ceva foarte verde. România frumoasă", posta Halep, cu referire la faptul că în această perioadă ar fi trebuit să înceapă turneul de Mare Șlem de la Wimbledon, turneu unde românca era campioană en-titre, turneu anulat însă, din păcate, din cauza pandemiei de coronavirus.
Ultima apariție a Simonei pe un teren de tenis a fost în finala de la Dubai, câștigată de sportiva noastră în trei seturi, cu Elena Rybakina, după o desfășurare electrizantă a partidei.
La Sports Festival din Cluj vor mai fi prezenți și alți tenismeni precum Marius Copil, Irina Begu, Irina Bara, Gabriela Ruse, Jacqueline Cristian, Miriam Bulgaru și Georgia Crăciun.
Citește și:
D.A.