Raliuri: Etapă europeană cu miză pentru Tempestini și Maior

Raliuri: Etapă europeană cu miză pentru Tempestini și Maior

Simone Tempestini are de luat o revanșă în etapa europeană de raliuri care începe în această seară în Barum (Cehia), în timp ce Norbert Maior are șansa unică de a urca pe primul loc în clasamentul continental al juniorilor dacă va obține un rezultat notabil.

Peste 100 de echipaje sunt confirmate la startul Barum Czech Rally Zlín 2023, etapă din cadrul Campionatului European de Raliuri FIA ERC. Campionii absoluți ai României, Simone Tempestini și Sergiu Itu, sunt printre favoriții la o clasare în topul acestei runde, pe care anul trecut au ratat-o din cauza problemelor financiare. Acea absență a fost echivalentă cu ratarea podiumului final în European.

ADVERTISING

O miză extrem de importantă va fi pentru echipajul format din frații Norbert Maior și Francesca Maior. Sportivii de la Napoca Rally Academy sunt pe 2 în clasamentul juniorilor, la 5 puncte de prima poziție, însă norvegianul Ola Nole jr a anunțat că nu va mai concura în acest sezon, în lipsa unui buget. Românii au astfel o șansă unică de a deveni favoriți să devină campioni europeni.

Frații Maior au avut o primă problemă pe traseu, având un accident la antrenamentele oficiale, astfel că o nouă mașină de concurs a fost adusă pentru ca aceștia să poată lua startul în Cehia. Prima probă specială va avea loc vineri seară, de la ora 22:00, iar ultima se va desfășura duminică, la capătul a 761 de kilometri, dintre care 200 pe probe speciale.

ADVERTISING

România va mai fi reprezentată de alte două echipaje, Bogdan Cuzma cu portughezul Hugo Magalhaes copilot, și de cel format din Cristiana Oprea și Alexia Parteni.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇