Raliul Dakar 2024 va avea un traseu inedit

Raliul Dakar 2024 va avea un traseu inedit
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ediţia 2024 a Raliului Dakar se va desfăşura în Arabia Saudită, ţară care găzduieşte din 2020 această competiţie, iar traseul va fi unul selectiv şi va măsura 7.891 km – inclusiv 4.727 km de probe speciale – repartizaţi în 12 etape, cu un format de cursă inedit, în imensitatea dunelor din Empty Quarter, scrie L’Equipe.

Startul se va da pe 5 ianuarie, la Alula, cursa urmând să încheie la Yanbu, pe ţărmul Mării Roşii, în data de 19 ianuarie, au dezvăluit organizatorii, precizând că în Arabia Saudită sunt aşteptaţi 590 de concurenţi şi 354 de vehicule.

ADVERTISING

Parcursul celei de-a cincea ediţii consecutive a Raliului Dakar în regatul saudit a fost prezentat luni seară şi va fi unul foarte selectiv pentru participanţi, printre care se va număra şi românul Emanuel Gyenes (moto).

"Am acceptat provocarea ca organizatori de a proiecta cea de-a cincea ediţie în Arabia Saudită, ca fiind cea mai incitantă din această serie actuală", a precizat David Castera, directorul evenimentului.

Pe 5 ianuarie, după ultimele pregătiri şi ceremonia de plecare, într-un imens bivuac, va avea loc un "adevărat" prolog de 27 km în jurul acestui sit de excepţie de la Alula. Caravana se va îndrepta ulterior spre est, cu trei probe speciale de peste 400 km şi o etapă maraton în seara zilei de 8 ianuarie.

ADVERTISING

Piloţii se vor confrunta apoi cu imensitatea deşertului Empty Quarter. După o specială scurtă (118 km) pe 10 ianuarie, dar cu "100% nisip", etapa a şasea, în lungime de 818 km, din care 584 km probe speciale, se va desfăşura pe parcursul a două zile, cu format inedit, "48 h crono", timp în care concurenţii vor fi nevoiţi să se descurce pe cont propriu.

"Cufundarea în acest ocean de nisip va avea loc anul acesta într-un format care este atât nou, cât şi fidel spiritului pionierilor. Concurenţii se vor trezi împrăştiaţi în deşert la căderea nopţii, rupţi de lume, înainte de a porni din nou în zorii zile, pentru a ataca dunele", a explicat Castera.

ADVERTISING

Implicaţi în această aventură, motocicliştii şi echipajele vor primit din partea organizatorilor câte un cort, un sac de dormit şi o raţie de mâncare. În aceste condiţii sumare, aceştia nu vor putea primi niciun ajutor din exterior şi nu vor putea comunica cu echipele lor până în seara următoare.

După un transfer aerian la Riad, ziua de odihnă (13 ianuarie) va fi aşadar binevenită. Dar nimic nu va fi sigur din moment ce organizatorii promit că "nu va fi nicio scădere de intensitate până la sosirea la Yanbu", pe 19 ianuarie.

Cea mai lungă etapă a Raliului Dakar 2024 va fi etapa a şaptea, care va măsura în total 873 km, inclusiv 483 km cronometraţi, în timp ce penultima zi de cursă (Alula-Yanbu) se va desfăşura pe un teren care a chinuit pneurile anul trecut, la debutul raliului.

Raliul Dakar 2024 va fi, totodată, prima manşă a Campionatului Mondial de rally-raid, iar printre participanţi se vor număra şi deţinătorii titlurilor la clasele autor şi moto, qatarianul Nasser Al-Attiyah, respectiv argentinianul Kevin Benavides.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇