Propunerea făcută de un antrenor cunoscut după moartea lui Maradona

Propunerea făcută de un antrenor cunoscut după moartea lui Maradona
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Antrenorul echipei franceze Olympique Marseille, portughezul Andre Villas-Boas, a cerut Federaţiei Internaţionale (FIFA) să retragă tricoul cu numărul 10 din fotbal în onoarea lui Diego Maradona, care a decedat miercuri, la vârsta de 60 de ani, transmite Reuters.

Maradona a fost considerat unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile, iar fanii argentinieni îl considerau ”El Dios” – Dumnezeu, dar făceau şi un joc de cuvine legat de numărul de pe tricoul său, 10, ”El Diez”.

''Maradona, da, este o veste tristă, mi-ar plăcea ca FIFA să retragă tricoul cu numărul 10 din toate competiţiile, la toate echipele'', a declarat Villas-Boas după ce Marseille a pierdut acasă cu 0-2 meciul cu FC Porto din Liga Campionilor.

''Ar fi cel mai frumos omagiu pe care i l-am putea aduce. Este o pierdere incredibilă pentru lumea fotbalului'', a mai spus tehnicianul lusitan.

Napoli, fostul club al lui Maradona, nu a folosit tricoul cu numărul 10 din anul 2000, în semn de respect pentru jucătorul a condus-o la câştigarea mai multor trofee, iar Villas-Boas consideră că FIFA ar trebui să procedeze la fel.

FIFA a anunţat anterior că nu îi va permite Argentinei să renunţe la numărul 10.

Diego Maradona, considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din istorie, a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 de ani, din cauza "unui edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice acute".

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇