Rezultatele preliminare ale autopsiei lui Diego Maradona

Rezultatele preliminare ale autopsiei lui Diego Maradona
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Presa din Argentina a publicat rezultatele rezultatele preliminare ale autopsiei lui Diego Maradona.

Autopsia a fost efectuată miercuri seara, între orele 19:30 și 22:00, la Spitalul San Fernando.

Potrivit raportului publicat de cotidianul Clarin, cauza decesului a fost „insuficiență cardiacă acută a unui pacient cu cardiomiopatie dilatată”.

Insuficiența a fost generată de un edem pulmonar acut.

Procurorul John Broyard a afirmat că nu s-au observat semne de violență care să ducă la o moarte suspectă.

ADVERTISING

În schimb, în ultimele zile de viață, familia lui Maradona remarcase că acesta avea o stare foarte anxioasă și nervoasă, motiv pentru care a fost luată în calcul inclusiv posibilitatea de a-l muta la un centru de tratament din Cuba.

Amintim că Maradona a murit, miercuri, la vârsta de 60 de ani.

Patru ambulanțe au venit de urgență, dar cel considerat de mulți drept cel mai mare fotbalist din istorie n-a mai putut fi salvat, relatează presa din Argentina.

La începutul acestei luni, El Pibe D’Oro suferise o intervenție chirurgicală pe creier pentru îndepărtarea unui hematom subdural (cheag de sânge).

ADVERTISING

În cariera sa, Diego Armando Maradona a evoluat pentru Argentinos Juniors, Boca Juniors, FC Barcelona, Napoli, Sevilla și Newell’s Old Boys.

A strâns 91 de prezențe și a marcat 34 de goluri în naționala Argentinei, în perioada 1977-1994.

La Campionatul Mondial din 1986, Maradona a fost decisiv la triumful naționalei Albiceleste.

Ca antrenor, Maradona a pregătit Textil Mandiyu, Racing Club, naționala Argentinei, Al-Wasl, Fujairah, Dorados de Sinaloa și Gimnasia de la Plata.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

Cristian Șoitu
Editor Coordonator
A acoperit evenimente majore din lumea sportului, iar în palmaresul său se află 4 ediții ale Cupei Mondiale de fotbal, 4 ediții ale Campionatului European de fotbal, numeroase sezoane din Formula 1, marile victorii ale Simonei Halep și din handbalul românesc. A realizat interviuri cu nume importante din sportul românesc, ca Simona Halep, Ilie Balaci, Victor Pițurcă și Ilie Năstase.
Pasiunea lui Cristi pentru presă a început încă din copilărie, când primul gând pe care îl avea dimineața era să meargă la chioșcul de lângă bloc să cumpere ziarele de sport. Nu a așteptat mult, iar de la vârsta de 19 ani a debutat în presa online. Sunt 17 ani de atunci, iar domeniul în care lucrează l-a ajutat să înțeleagă că locul de muncă de vis există cu adevărat. De la an la an și-a propus să fie mai bun și să transmită publicului emoțiile generate de sport. În același timp, acordă o mare atenție și celorlalte elemente care contribuie la succesul în presa online, de la înțelegerea algoritmilor, până la SEO și campanii pentru parteneri.
Expertiză: Fotbal, Tenis, Handbal, Formula 1, Rugby, Box
Scrie Despre: Sport, Auto, Politică
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri