Internaţionalul belgian Timothy Castagne a suferit o dublă fractură la faţă înprima repriză a meciului cu Rusia (scor 3-0), disputat sâmbătă seara la Sankt Petersburg, devenind astfel indisponibil până la finalul EURO 2020, a anunţat Roberto Martinez, selecţionerul Belgiei, citat de AFP.
Fundaşul dreapta, în vârstă de 25 ani, s-a lovit în plină viteză de mijlocaşul rus Daler Kuziaev, în minutul 26, şi nu a mai putut continua jocul, fiind înlocuit cu Thomas Meunier, jucătorul Borussiei Dortmund, care s-a dovedit determinant în succesul belgienilor, cu un gol şi o pasă decisivă.
Transportat la spital, Castagne a fost supus unui control medical în urma căruia s-a stabilit că a suferit "o dublă fractură orbitală", potrivit lui Martinez.
"Castagne nu va putea continua să joace. Are o dublă fractură. Cu siguranţă nu va putea disputa restul turneului", a spus tehnicianul spaniol.
Fotbalistul belgian, care evoluează în Premier League, la Leicester City, se afla la prima sa mare competiţie alături de selecţionata Belgiei.
Martinez s-a arătat, în schimb, mai optimist în privinţa fundaşului Jan Vertonghen, lovit la o gleznă, care a cerut să fie înlocuit cu un sfert de oră înainte de finalul jocului. "Este mai puţin grav", a afirmat selecţionerul.
Belgia, una dintre favoritele la câştigarea trofeului, nu a putut conta la meciul cu Rusia pe unul dintre cei mai buni jucători ai săi, Kevin de Bruyne, care a suferit multiple fracturi faciale în cursul finalei Ligii Campionilor, disputată pe 29 mai, în care echipa sa, Manchester City, a fost învinsă la limită de Chelsea Londra (0-1).
De Bruyne şi-ar putea face, însă, apariţia pe teren la cel de-al doilea meci de la EURO 2020 al belgienilor, programat joi, la Copenhaga, împotriva selecţionatei Danemarcei.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro: