PSD vrea comasarea tuturor comunelor cu mai puțin de 3.000 de locuitori și a orașelor care au coborât sub pragul de 10.000 de locuitori.
Planul social-democraților ar putea afecta între 15.000 și 18.000 de aleşi locali, iar reorganizarea ar urma să fie aplicată după alegerile locale din 2028.
Anunţul a venit de la europarlamentarul PSD Dragoș Benea, după şedinţa de luni a conducerii partidului.
Benea este europarlamentar PSD, fost președinte al CJ Bacău și lider PSD Bacău. În conducerea PSD, ocupă funcția de vicepreședinte pentru regiunea Nord-Est, dar este şi coordonatul reformei administrative.
”Fac o precizare importantă: în viziunea acestui grup de lucru, primarii trebuie să-şi încheie acest mandat în 2028, deci nu trebuie să existe temeri pe acest subiect. Există doi factori de presiune, dacă pot să spun aşa. Anul electoral 2028, ştiţi că aceste modificări trebuie să fie făcute cu un an înainte de data alegerilor, şi startul competiţiei pe fondurile europene, cadrul financiar multianual, unde UAT-urile trebuie să fie cât mai bine pregătite (...) Poate chiar ieri trebuia să se întâmple această reformă administrativ-teritorială, dacă ne gândim la fondurile europene 2028-2034”, a explicat el.
55% dintre oraşe nu mai îndeplinesc pragul legal de 10.000 de locuitori
Propunerea merge mai departe decât proiectul discutat până acum la nivelul Ministerului Dezvoltării, care vizează comasarea voluntară a localităților cu cel mult 1.500 de locuitori.
PSD ia în calcul acum o reorganizare mult mai amplă, care ar include aproape 1.700 de comune cu populație sub 3.000 de locuitori, dar și orașele care nu mai ating pragul de 10.000 de locuitori.
”Astăzi, ştiţi foarte bine, avem peste 450 de unităţi administrative-teritoriale (UAT-uri) cu mai puţin de 1.500 de locuitori şi alte 1.100 de UAT-uri cu până la 3.000 de locuitori.
În acelaşi timp, 55% dintre oraşe nu mai îndeplinesc pragul legal de 10.000 de locuitori, dar au, în schimb, o administraţie locală bugetofagă de nivel orăşenesc”, a adăugat Benea.
Potrivit coordonatorului PSD, deciziile nu vor fi luate arbitrar, ci pe baza unui algoritm construit în jurul a 6 criterii: populația și demografia, sustenabilitatea economică, gradul de colectare a taxelor și competențele administrative, conectivitatea (distanța la care se află comuna față de spitale, școli sau aeroport), accesibilitatea serviciilor de bază și calitatea serviciilor publice locale, de la alimentarea cu apă până la rețeaua de gaze.
Benea a precizat că analiza se face cu ajutorul AI, din cauza volumului mare de date.
Dragoş Benea a fost întrebat dacă aceste localităţi îşi vor pierde numele, iar localnicii vor fi nevoiţi să-şi schimbe buletinele.
”Nu, se ia în calcul introducerea unei perioade de tranziţie, în care cetăţenii să-şi poată schimba documentele gratuit, fără cheltuieli personale, cheltuielile să fie suportate de stat, acolo unde va fi cazul. Satul nu-şi va schimba denumirea, dar comuna da”, a menţionat Benea, citat de News.ro.
PSD vrea reformă prin asumare
Discuția despre reorganizarea administrației locale nu este nouă. Pe 26 octombrie, liderul PSD a cerut ca Guvernul să își angajeze răspunderea pentru reforma administrativ-teritorială, cu termen de aplicare până în martie 2027.
În paralel, Ministerul Dezvoltării a discutat un proiect care vizează 429 de localități cu cel mult 1.500 de locuitori. În prima etapă, comasarea ar urma să fie voluntară, iar autoritățile locale ar putea beneficia de facilități fiscale și de acces la un program de investiții.
Propunerea prezentată azi de Dragoș Benea reprezintă însă un scenariu politic şi mai amplu.
