Grindeanu îi pune reforma în brațe lui Niculescu: PSD cere două angajări de răspundere pentru reorganizarea administrației și a instituțiilor guvernamentale

Grindeanu îi pune reforma în brațe lui Niculescu: PSD cere două angajări de răspundere pentru reorganizarea administrației și a instituțiilor guvernamentale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, îi solicită premierului Luca Niculescu ca Guvernul să-şi angajeze răspunderea pentru ceea ce el numeşte reforma administrativ-teritorială şi pentru reorganizarea la nivel guvernamental.

Cele două reforme ar urma să fie realizate până în martie 2027, alături de adoptarea bugetului pentru anul viitor.

„Voi propune premierului Niculescu două lucruri”, a declarat Sorin Grindeanu, la finalul şedinţei conducerii PSD de luni.

"Angajarea răspunderii Guvernului pe reforma administrativ teritorială, care să prevadă comasarea localităților mici, cu păstrarea serviciilor publice pentru cetățeni" - este prima cerinţă adresată premierului de către PSD.

ADVERTISING

Coordonarea acestei reforme (din partea PSD) va reveni lui Dragoș Benea.

Aici merită făcută o distincție importantă: comasarea localităților mici nu echivalează, în sine, cu o reformă administrativ-teritorială. O reformă de acest tip presupune o reorganizare mai amplă a unităților administrativ-teritoriale, care poate include modificarea limitelor teritoriale, a statutului și a structurii administrative a acestora.

Propunerea anunțată de Sorin Grindeanu vizează, deocamdată, comasarea localităților mici, cu păstrarea serviciilor publice pentru cetățeni, fără ca liderul PSD să fi prezentat detalii despre o reorganizare teritorială mai amplă.

ADVERTISING

Cert este că România păstrează în mare parte organizarea administrativ-teritorială stabilită în 1968, în perioada comunistă, când au fost reorganizate județele, orașele și comunele. De atunci, au existat modificări punctuale, inclusiv înființarea unor noi comune și orașe, însă structura de bază a rămas în mare parte aceeași.

Spre deosebire de România, mai multe foste state comuniste din Europa Centrală și de Est au făcut reforme administrative după 1989, inclusiv prin reorganizarea administrațiilor locale și modificarea numărului sau structurii unităților administrative.

ADVERTISING

A doua propunere se referă la reorganizarea aparatului guvernamental

"Angajarea răspunderii Guvernului pe ceea ce înseamnă reorganizarea la nivel guvernamental: reducerea și comasarea de agenții, reorganizarea sau lichidarea companiilor de stat aflate pe pierdere sau care nu își mai justifică existența", a explicat Grindeanu.

Coordonatorul desemnat de PSD pentru această reformă este Marian Neacșu.

„Ambele angajări de răspundere trebuie să se întâmple într-un orizont rezonabil de timp – până în martie 2027”, a spus liderul social-democrat.

Acesta a adăugat că, pe lângă cele două reforme, va trebui pregătit și bugetul pentru 2027.

Grindeanu a anunțat că PSD va face analize lunare privind implementarea măsurilor prevăzute în Programul de guvernare și a afirmat că este dispus să lucreze alături de premier și de miniștri, dacă i se va solicita acest lucru.

Înainte de aplicarea reformelor, Grindeanu cere prezentarea publică, cât mai rapidă, a situației reale a finanțelor țării. Liderul PSD a susținut că este necesară stabilirea unui punct de plecare clar pentru măsurile care urmează să fie luate.

„Nu ca să ne plângem de o grea moștenire, așa cum a făcut Ilie Bolojan când a venit premier, ci ca să facem curățenie după austeritate și să știm exact de unde pornim”, a declarat Grindeanu.

Acesta și-a exprimat încrederea că ministrul Finanțelor poate prezenta situația financiară, argumentând că acesta asigură continuitatea.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google