Norvegiencele acuză o posibilă înțelegere între România și Muntenegru înainte de meciul decisiv pentru calificarea la Olimpiadă

Norvegiencele acuză o posibilă înțelegere între România și Muntenegru înainte de meciul decisiv pentru calificarea la Olimpiadă

România va disputa un meci decisiv de calficare la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2021 cu Muntenegru în turneul preolimpic de handbal feminin, turneu care are loc chiar la Podgorica, în capitala țării ex-iugoslave.

Partida va avea loc duminică de la ora 17, meciul fiind LIVE text pe SpotMedia.ro.

Însă jocul de azi, pe lângă suscitarea unui imens interes, aduce și acuzații din tabăra Norvegiei, acuzații legate de o posibilă înțelegere între cele două formații. Într-adevăr, așa cum SpotMedia.ro deja v-a informat, există un scenariu prin care România și Muntenegru pot merge de braț la JO, după această întălnire:

ADVERTISING

Singurul scenariu prin care România și Muntenegru s-ar putea califica împreună la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Stine Skogrand, jucătorul meciului de sâmbătă dintre Norvegia și România, cu 12 goluri marcate, a răbufnit în presa din țara natală după partida de ieri: ”Fetele din Muntenegru au stat în tribune și au încurajat România”, puncta Stine pentru cotidianul nordic Dagbladet, bănuind în același timp o posibilă înțelegere între cele două națiuni.

Calculele sunt simple, în principiu. Dacă România învinge la 5 goluri diferență, iar Muntenegru marchează în același timp măcar 25 de goluri, ambele formații obțin biletele pentru Asia, iar Norvegia, dublă campioană olimpică, rămâne acasă.

S-a mai întâmplat acest lucru și în 2016, când România și Muntenegru mergeau împreună la Rio după un egal, 23-23, lăsând acasă o altă mare putere din Scandinavia, Danemarca.

ADVERTISING

D.A.

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Cum explică selecționerul Adi Vasile eșecul României în fața Norvegiei de la Turneul Preolimpic

Portarul Sevillei a marcat un gol uluitor în minutul 94 al unei partide din La Liga (Video)

Semnal de alarmă: Față în față cu noul val Covid, secțiile ATI au rămas fără bani și funcționează cu stocurile pe sfârșite

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇