Conference League: Lazio - CFR Cluj 1-0, în turul play-off-ului pentru optimile de finală

Conference League: Lazio - CFR Cluj 1-0, în turul play-off-ului pentru optimile de finală

CFR Cluj a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa Lazio Roma, într-un meci din prima manşă a play-off-ului Conference League.

Clujenii au jucat în superioritate numerică din minutul 15, când de la italieni a fost eliminat Patric.

Golul a fost marcat de Immobile, în minutul 45+4.

Lazio: Maximiano - Lazzari, Patric, Casale, Hysaj (Marusic ’61) – Milinkovic-Savic, Marcos Antonio (Gila ’18), Vecino - Felipe Anderson (Cancellieri ’81), Immobile (Rodriguez ’61), Zaccagni. Antrenor: Maurizio Sarri

CFR Cluj: Scuffet - Manea, Yuri, Burcă, Camora – Deac (Petrila ’46), Muhar (Hoban ’61), Boateng (Cvek ’46), Krasniqi – Yeboah (Janga ’82), Birligea (Malele ’61). Antrenor: Dan Petrescu

ADVERTISING

Cartonaşe galbene: Zaccagni ’39, Milinkovic-Savic ’43, Hysaj ’49 / Boateng ’41, Yuri ‘45+3, Hoban ’79

Cartonaş roşu: Patric ‘15

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Anglia, cu Craig Pawson la centru.

LAZIO - CFR CLUJ 1-0 (Immobile 45+4)
*Apăsați Refresh pentru actualizarea comentariului

Min. 90+5 - Final! CFR Cluj pierde prima manșă a play-off-ului pentru accederea în optimile de finală din Conference League.

Min. 65 - Ocazie Lazio! Camora respinge de pe linia porții la un corner din dreapta, după o deviere pe spate a lui Vecino.

Min. 55 - Ocazie Lazio! Un nou "dialog" Milinkovic-Savic - Scuffet, cu același rezultat: șut moale, reținut fără probleme.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Min. 46 - A început repriza a doua.

Min. 45+5 - Pauză.

Min. 45+4 - GOOOOOOLLLLLL LAZIO! Immobile înscrie frumos, cu un șut din prima după o minge săltată peste apărarea CFR-ului. Scuffet nu poate interveni, deși șutul a fost plasat pe colțul său!

Min. 45 - Ocazie Lazio! Milinkovic-Savic, șut slab din careu, în diagonală, nicio emoție pentru Scuffet. Portarul CFR-ului prinde mingea ușor.

Min. 40 - După eliminarea lui Patric jocul a devenit unul de luptă, la mijlocul terenului, cu intrări bărbătești. Meciul e echilibrat, fără ocazii.

Min. 15 - ELIMINARE! Patric este eliminat direct de către arbitru după un fault asupra lui Krasniqi, care reușise o cursă frumoasă și scăpa spre poarta lui Maximiano.

ADVERTISING

Min. 8 - Ocazie Lazio! Scuffet scoate cu piciorul un șut din careu al lui Milinkovic-Savic! Muhar a sărit pe sub minge la o centrare din stânga și i-a dat șansa sârbului să finalizeze, însă CFR a avut noroc cu portarul Scuffet.

Min. 1 - A început meciul.

Echipele de start:

Lazio: Maximiano - Lazzari, Casale, Patric, Hysaj - Milinkovic-Savic, M. Antonio, Vecino - F. Anderson, Immobil,e Zaccagni
CFR Cluj: Scuffet - Manea, Yuri, Burcă, Camora - Deac, Boateng, Muhar, Krasniqi - Yeboah, Birligea

CFR Cluj s-a deplasat la Roma pentru un duel cu Lazio, pentru calificarea în optimile de finală din Conference League. Echipa lui Dan Petrescu are deja experiență în duelurile cu italienii, pe care i-a mai întâlnit și în sezonul 2019/2020 din Europa League.

Deși nu merge deloc bine în Superligă, acolo unde a pierdut primul loc și ultimele două meciuri, cu FCSB și U Craiova, CFR Cluj are ocazia să-și ia revanșa în fața fanilor împotriva lui Lazio. CFR Cluj are două înfrângeri şi un egal în ultimele meciuri din toate competiţiile.

De partea cealaltă, Lazio trage pentru un loc în sezonul viitor de Liga Campionilor, însă e interesată şi de Conference League, mai ales pentru că prima ediţie a celei de-a treia competiții europene a fost câștigată de rivala din oraș, AS Roma.

Nici Lazio nu merge bine în Serie A. La fel ca și CFR Cluj, a pierdut două meciuri și a înregistrat două egaluri în ultimele cinci partide.

În sezonul 2019/2020, Lazio și CFR Cluj s-au întâlnit de de două ori și și-au împărțit victoriile: CFR a câștigat în Gruia, 2-1, în timp ce Lazio s-a impus la Roma, 1-0.

Manșa retur va avea loc pe 23 februarie, de la ora 19:45.

Meciul este televizat de Pro Arena.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇