Lazio Roma a confirmat miercuri demisia antrenorului său, Maurizio Sarri, după o serie de înfrângeri, anunţată încă de marţi de mass-media italiană, şi a indicat că aceasta va fi înlocuit de secundul său, Giovanni Martusciello, informează AFP.
„Lazio anunţă că Maurizio Sarri şi-a prezentat demisia din postul de antrenor”, a anunţat clubul roman într-un scurt comunicat.
"În acelaşi timp, clubul a decis să încredinţeze rolul de antrenor lui Giovanni Martusciello", până în prezent mâna dreaptă a lui Maurizio Sarri, a subliniat gruparea din capitala Italiei.
Conform presei italiene, această înlocuire este temporară şi urmează să dureze cel puţin până la pauza internaţională, care va începe săptămâna viitoare.
Maurizio Sarri a plătit cu postul său pentru rezultatele negative din campionat, inclusiv o serie de trei înfrângeri consecutive, ultima dintre ele luni, pe teren propriu, în faţa formaţiei Udinese (1-2).
Cu 12 eşecuri în 28 de etape, Lazio ocupă în prezent locul 9 în Serie A, departe de locurile europene pentru sezonul viitor, şi a fost eliminată în optimile de finală ale Ligii Campionilor de Bayern Munchen.
Lazio a rămas însă în cursă în Cupa Italiei, unde va înfrunta în semifinale echipa Juventus Torino, luna viitoare.
Maurizio Sarri a sosit la Lazio în 2021, după un an sabatic în urma câştigării titlului de campion al Italiei cu Juventus, în apogeul pandemiei de Covid-19.
Tehnicianul în vârstă de 65 de ani, care a câştigat de asemenea trofeul Europa League cu Chelsea (în 2019), a fost la un pas de titlul de campion al Italiei şi cu SSC Napoli, în sezonul 2017-2018.