Lovitură de teatru la fosta campioană FCSB, acolo unde a fost adus din nou, pentru a patra oară în cariera sa, germanul Thomas Neubert, în funcția de preparator fizic.
Neamțul se întoarce așadar la gruparea roș-albastră la doar 3 luni distanță de la ultima sa despărțire de club, produsă odată cu instalarea lui Mirel Rădoi pe banca tehnică.
Rămas liber de contract de atunci, Neubert a avut mai multe oferte, dar a preferat să se întoarcă la echipă alături de care a avut atâtea succese. El va colabora cu Marius Baciu, antrenorul numit după plecarea lui Mirel Rădoi, după cum anunță DigiSport.
Germanul a ajuns în România pentru prima dată în 2010 sub comanda lui Laurențiu Reghecampf, la Gloria Bistrița, Concordia Chiajna și FCSB. Cei doi au colaborat și în străinătate, la grupări precum Al Hilal, Litex Lovech și Al Wasl.
Până la revenirea lui Neubert, postul era ocupat de Horea Codorean (50 de ani).
Alături de FCSB, Thomas a cucerit 4 titluri în Liga 1, s-a calificat în grupele Champions League și în primăvara Europa League.
D.A.
