Pentru a putea participa la primul turneu de Grand Slam din anul 2021, Simona Halep și ceilalți jucători de top vor trebui să respecte o serie de reguli extrem de stricte la Melbourne.
Organizatorii de la Australian Open au anunțat că vor fi măsuri foarte dure de securitate sanitară, pentru a micșora cât se poate de mult riscul ca vreunul dintre tenismeni să contracteze virusul SARS-CoV-2.
Programat să aibă loc între 18 - 31 ianuarie, turneul se va organiza cu respectarea unor reguli clare pentru jucători. Pentru a putea primi acceptul de participare la turneu, Simona Halep și ceilalți competitori vor trebui să stea timp de 14 zile într-o bulă anti-COVID, după cum anunță cotidianul The Age.
În aceste condiții, Simona, deja testată pozitiv în prezent la acest nou tip de coronavirus, va fi nevoită să stea departe de cei dragi de Sărbători, urmând să le petreacă pe acestea în carantină, având în vedere că va trebui să ajungă acolo la mijlocul lunii decembrie.
Simona Halep revine cu o veste nouă după ce a fost testată pozitiv cu noul coronavirus
”Toți jucătorii vor veni aici la mijlocul lunii decembrie și se vor supune unei perioade de două săptămâni de carantină înaintea începerii verii (n.r.: verii australe). Vor avea patru-cinci săptămâni în care vor juca tenis. Toată lumea trebuie să completeze formularul primit, e necesar înainte de a primi viza. Fiecare jucător și jucătoare din top 100 și-a arătat dorința de a călători înspre Australia.
Bula controlată timp de două săptămâni va reprezenta un mediu foarte strict din punct de vedere sanitar. Obiectivul va fi să protejăm comunitatea, astfel încât jucătorii se vor putea deplasa doar de la hotel la terenuri și înapoi, într-un mediu sigur.
Simona Halep are coronavirus. Cum se simte sportiva noastră
Se vor face multe teste, scopul nostru este să fie cea mai sigură bulă din lume. După cele două săptămâni, jucătorii vor putea ieși și vor putea deveni membrii ai comunității, pentru că sunt negativi și nu răspândesc COVID”, a fost declarația făcută pentru ziarul de mai sus de către directorul Aussie Open, Craig Tiley.
Simona Halep a anunțat pe data de 31 octombrie că are coronavirus, fiind deja în carantină de 8 zile.
D.A.
SpotMedia.ro e sursa numărul 1 de informații despre Simona Halep! Citește și:
Singura neclaritate pe care Simona Halep o are înainte de Australian Open
Simona Halep a reușit o performanță magnifică
Darren Cahill vine cu vești noi despre următorul turneu la care va participa Simona Halep
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.