Mijlocașul român Alexandru Cicâldău (24 de ani) a fost aspru criticat de presa otomană după o nouă evoluție slabă a sa, într-o nouă înfrângere a grupării Cim Bom.
Galata a pierdut jocul cu Konyaspor (0-2), iar acest sezon este fără îndoială unul catastrofal pentru fosta formație a lui Gică Hagi, aflată acum pe locul 12, cu 35 de puncte, mai aproape degrabă de retrogradare, decât de lupta la cupele europene.
Cicâldău a avut o evoluție slabă, bifând doar 59 de minute pe gazon: „A fost aproape absent pe durata perioadei în care s-a aflat pe teren. Nu a contribuit cu nimic la jocul echipei. Mijlocaşul român, care nu a câştigat niciun duel semnificativ, a fost schimbat în minutul 59 cu Ryan Babel”, au scris turcii de la Fanatik.
Fostul jucător oltean transferat de la CSU Craiova pentru suma de 6,5 milioane de euro poate părăsi Turcia la vară și poate semna cu gruparea Sampdoria.
Al doilea român de la Galata, Olimpiu Moruțan, a prins doar ultimele zece minute ale partidei.
D.A.