Cotidianul american New York Times scrie despre „Sindromul Italia” – o suferință tot mai des întâlnită în rândul femeilor din Europa de Est, în special românce, plecate să îngrijească bătrâni și bolnavi în Italia.
După ani trăiți în izolare, departe de familie și adesea în condiții grele, multe dintre ele se întorc acasă epuizate, deprimate sau cu tulburări psihice severe. Medicii din România, Ucraina și Moldova vorbesc despre o formă de depresie legată de munca de îngrijire în străinătate – o boală fără diagnostic oficial, dar cu efecte devastatoare asupra femeilor și familiilor lor.
Când munca de îngrijire îmbolnăvește femeile
Femei din Europa de Est au migrat în număr mare pentru a îngriji bătrânii și bolnavii din Italia. Apoi au început să se îmbolnăvească, suferind de o afecțiune numită „sindromul Italia”.
„Cele două femei care au venit la clinica mea din Ucraina erau cumva diferite de toți ceilalți pacienți”, își amintește psihiatrul Andrîi Kiselîov, potrivit citat de New York Times. Ele sufereau de o formă de depresie care nu răspundea la tratamentele tradiționale.
Ambele aveau însă ceva în comun: se întorceau din Italia, unde lucraseră ca îngrijitoare. În scurt timp, medicul a observat și alte cazuri similare și, împreună cu un coleg, a început să numească informal această stare „sindromul Italia”.
În perioada de după prăbușirea Uniunii Sovietice, acum 20 de ani, când multe femei din Europa de Est au migrat spre Italia, nevoite să-și întrețină familiile. Au găsit acolo oportunitatea de a se ocupa de îngrijirea vârstnicilor, domeniu pentru care cererea era în continuă creștere.
Boala femeilor din estul Europei
De atunci, medici din întreaga Europă de Est au adoptat termenul, nu ca diagnostic medical oficial, ci ca o expresie colocvială pentru suferința psihologică a îngrijitoarelor.
Expresia este acum cunoscută atât de organizațiile angajatorilor, cât și de femeile care vorbesc între ele, în șoaptă, despre insomnie, anxietate și depresie după ani de muncă departe de familie, trăind aproape în izolare cu persoanele în vârstă, adesea cu dizabilități, notează publicația americană.
„Faptul că un astfel de sindrom poartă numele țării în care am crescut îmi dă fiori”, spune Maria Grazia Vergari, psiholog italian specializat în lucrătoare de îngrijire străine.
Costul ascuns al migrației
Suferința acestor femei este costul ascuns al unei migrații devenite esențiale pentru Italia - țara cu cea mai îmbătrânită populație din Uniunea Europeană - și o sursă vitală de venit pentru milioane de imigranți.
Deși sindromul poartă numele Italiei, fenomenul muncii de îngrijire este global: mii de femei din România, Moldova, Ucraina, dar și din Peru sau Filipine îngrijesc bătrâni în întreaga Europă Occidentală.
Nu toate femeile se întorc afectate, însă sindromul s-a răspândit nu doar geografic, ci și la urmașii acestor femei. Medicii observă tulburări de sănătate mintală și comportament la copiii rămași acasă fără mame.
„Există acum și un ‘post-sindrom Italia’”, spune dr. Cristina Elena Dobre, managerul Institutului de Psihiatrie Socola din România, țara de unde provin majoritatea îngrijitoarelor din Italia.
„Ai o casă frumoasă, ai niște bani în cont, dar ai o familie complet destrămată”, spune ea, pentru NYT.
Femeile care pleacă
Spitalul Socola, un complex din secolul al XIX-lea din județul Iași, este înconjurat de sate cu case îngrijite, multe construite din banii trimiși de femeile plecate la muncă în străinătate.
O treime dintre români trăiesc astăzi în afara țării. Printre ei, Corina Vasiloaia, acum în vârstă de 48 de ani, care a lucrat pentru un cuplu de bătrâni în Pistoia, Toscana.
După doi ani, femeia pe care o îngrijea a început să sufere de demență, cu crize maniacale și halucinații. „Striga și cerea micul dejun în toiul nopții”, povestește Corina.
În curând, nici ea nu mai putea dormi. A început să creadă că înnebunește și să audă voci. Într-o zi, a fugit din casă urlând: „Doamne, ajută-mă, vino și scoate-mă de aici!”.
A fost internată mai întâi în Italia, apoi în România. „Înainte să plec, eram bine”, spune ea. Cinci ani după întoarcere, încă urmează tratament psihiatric.
„Plângeam fără motiv”
Ministerul Sănătății din România a recunoscut existența „sindromului Italia”, dar nu ține o evidență oficială. Spitalul Socola a tratat peste 900 de cazuri începând din 2016. Unele paciente au trecut prin epuizare, psihoză sau tentative de suicid.
„Urmăresc zeci de femei a căror boală a devenit cronică”, spune dr. Raluca Modoranu, medic psihiatru la Socola. Lipsa somnului se combină cu alte cauze tipice pentru munca de îngrijire: program de 24 de ore, izolare, moartea celor îngrijiți.
Multe dintre aceste femei sunt profesioniști calificați - profesoare, ingineri, arhitecți - care au ajuns să spele, să îmbrace și să hrănească persoane în vârstă. „Au fost anihilate complet de munca de îngrijire”, spune dr. Vergari.
Este și cazul Veronicăi Durughian, 73 de ani, medic din Moldova. În Italia, a lucrat pentru mai multe femei cu Alzheimer, una ostilă, alta care striga toată noaptea. „Plângeam fără motiv… nu dormeam deloc. M-a distrus”, spune ea.
După 20 de ani, s-a întors în Moldova și urmează cursuri pentru femei pensionare, multe revenite din Italia. „Multe dintre noi avem acest sindrom. Multe purtăm cicatricile lui”, spune Veronica.
Remedii greu de aplicat
Specialiștii compară fenomenul cu „sindromul îngrijitorului” sau „sindromul Ulise”, dorul de casă al emigranților. „Sindromul Italia” le combină pe ambele.
Italia a introdus unele măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, dar este dificil să reglementezi o activitate ascunsă în gospodării private. Aproape jumătate dintre îngrijitoare lucrează la negru.
Lorenzo Gasparrini, secretarul general al organizației Domina, care reprezintă angajatorii, cere facilități fiscale pentru ca familiile să poată încheia contracte legale și organizează cursuri de pregătire.
„Nu le poți lua suferința, dar o poți atenua”, spune el.
Cererea pentru îngrijitoare rămâne uriașă: 1,6 milioane de lucrători casnici în Italia, majoritatea femei migrante, jumătate dintre ele îngrijesc persoane vârstnice.
Cazurile de demență sunt în creștere, iar normele culturale îi fac pe italieni reticenți față de azile. „Ar fi ca și cum l-am abandona”, spune Marzia Meloni, 28 de ani, al cărei bunic bolnav de Alzheimer are o îngrijitoare româncă.
„Încercăm să-i oferim un salariu corect și o lună liberă pe an. Dar e o muncă epuizantă. Eu n-aș putea pleca de lângă familia mea”, adaugă Meloni.
„Post-sindromul Italia”
La o generație după valul de migrație din Est, efectele se resimt în familie: copiii femeilor plecate ajung și ei în spitale de psihiatrie.
Mihail Tamba avea 8 ani când mama lui a plecat din Moldova la muncă în Italia. Când s-a întors, aducând un borcan de Nutella, spune că „nu o mai recunoștea”.
Copilăria lui a însemnat absență, violență și singurătate. „Atunci a început depresia mea”, spune el azi, la 30 de ani. „A trebuit să trecem prin abandon, prin singurătate… doar ca să avem ce mânca. E ceva foarte dureros.”
Medicii din România sunt alarmați: tot mai mulți tineri crescuți fără mame suferă de depresie, tulburări de atașament, dependențe, ADHD sau tentative de sinucidere.
Psihologul Loredana Bălan din Suceava spune că aproape jumătate dintre pacienții ei au cel puțin un părinte plecat, iar 15% au mama în Italia.
Lucia, în vârstă de 58 de ani, îngrijitoare din Republica Moldova stabilită la Verona, povestește că fiica ei a încercat să se sinucidă la 16 ani, la scurt timp după ce mama plecase.
„Mă trezesc noaptea crezând că bătrâna mă strigă, dar ea doarme. Sunt bolnavă de stres și singurătate, dar nu mă mai întorc acasă. Nu mă mai așteaptă nimeni. Când îmi văd copiii, sunt ca niște străini", spune Lucia.