Președintele SUA, Donald Trump, a provocat o undă de șoc pe scena internațională, anunțând că a ordonat Pentagonului să reia testarea armelor nucleare americane.
Decizia a venit cu doar câteva ore înaintea întâlnirii cu liderul chinez Xi Jinping, desfășurată joi la Busan, Coreea de Sud.
„Din cauza programelor de testare ale altor țări, am instruit Departamentul de Război să înceapă testarea armelor noastre nucleare pe baze egale. Procesul va începe imediat”, a scris Trump pe rețeaua sa Truth Social.
Liderul de la Casa Albă a adăugat că Statele Unite dețin „mai multe arme nucleare decât orice altă țară”, afirmând că arsenalul american a fost complet modernizat în timpul primului său mandat. „Din cauza puterii lor de distrugere uriașe, urăsc să fac asta, dar nu am avut de ales”, a explicat el.
Trump a menționat că Rusia se află „pe locul doi”, iar China „la mare distanță, dar va ajunge aproape de SUA în următorii cinci ani”.
Decizia sa a venit după ce Vladimir Putin a testat recent o dronă subacvatică cu încărcătură nucleară, o demonstrație de forță interpretată la Washington drept o provocare directă.
„Parteneri și prieteni”, spune Xi Jinping
În acest context tensionat, Xi Jinping a încercat să transmită un mesaj conciliant la începutul întâlnirii bilaterale. „China și Statele Unite trebuie să se străduiască să fie parteneri și prieteni”, a declarat președintele chinez, adăugând că cele două mari puteri pot „colabora pentru proiecte ambițioase, în beneficiul întregii lumi”.
Donald Trump l-a descris pe Xi drept „un negociator redutabil” și a spus că se așteaptă la o întâlnire „foarte reușită”.
Cei doi s-au întâlnit de cinci ori în timpul primului mandat al republicanului, ultima dată în 2019, însă relațiile bilaterale s-au deteriorat rapid în ultimii ani, odată cu escaladarea războiului comercial și a tensiunilor strategice.
Armistițiu comercial și concesii reciproce
Summit-ul de la Busan este menit să relanseze dialogul dintre cele două superputeri, după luni de dispute comerciale.
Potrivit presei americane, consilierii celor doi lideri au lucrat la un posibil armistițiu care ar include o reducere a tarifelor vamale impuse Chinei și o reluare a exporturilor de metale rare către Statele Unite.
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a confirmat că Beijingul analizează relaxarea restricțiilor privind metalele rare – resurse vitale pentru industria auto, electronică și de apărare. În schimb, Washingtonul ar putea renunța la unele suprataxe introduse de Trump în timpul primei sale administrații, în numele doctrinei „America pe primul loc”.
Contextul global al deciziei nucleare
Anunțul privind reluarea testelor nucleare amplifică incertitudinile legate de noua strategie americană. Administrația Trump, aflată la al doilea mandat din ianuarie 2025, a declarat că dorește „o postură de descurajare activă” în fața „ambiţiilor militare” ale Rusiei și Chinei.
Washingtonul nu a efectuat teste nucleare din 1992, aşa că decizia lui Trump marchează o ruptură față de politica de reținere adoptată de administrațiile anterioare.
Observatorii internaționali avertizează că un asemenea pas ar putea reaprinde o cursă globală a înarmării, într-un moment în care sistemele de control și tratatele de neproliferare sunt tot mai fragile.
