Relația dintre Statele Unite și China a ajuns într-un punct de tensiune fără precedent.
În timp ce Donald Trump și Xi Jinping se pregătesc să se întâlnească în Coreea de Sud, cele două mari puteri economice se atacă reciproc cu sancțiuni, tarife și restricții, transformând comerțul global într-un câmp de luptă economică.
Deși Washingtonul se consideră în avantaj în acest test al nervilor și rezistenței la durere, realitatea arată altfel: China a învățat să riposteze, să-și refacă lanțurile de aprovizionare și chiar să rescrie regulile comerțului mondial. În loc să fie în defensivă, Beijingul conduce jocul, scriu jurnaliștii de la The Economist.
O strategie de presiune fără rezultate clare
De la revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump a reluat campania de presiune împotriva Beijingului. Dacă politica sa de apărare față de China rămâne neclară - nimeni nu știe exact dacă ar fi dispus să apere Taiwanul sau aliații SUA - cea comercială este limpede: mai multe tarife, mai multe controale asupra exporturilor tehnologice și sancțiuni agresive.
Ținta declarată: să încetinească dezvoltarea tehnologică a Chinei și să obțină concesii comerciale și financiare. Unii consilieri visau chiar la o „mare înțelegere”, prin care China ar fi promis reforme economice în schimbul relaxării presiunii americane.
Beijingul rezistă și contraatacă
După șase luni, China respiră mai ușor decât America, observă The Economist.
În primul rând, Beijingul a dovedit că poate suporta presiunea și răspunde cu o eficiență surprinzătoare. Unii critici ai lui Trump pun acest lucru pe seama sindromului TACO („Trump Always Chickens Out” - Trump întotdeauna dă înapoi).
Tarifele impuse de Trump în aprilie - numite simbolic „de Ziua Eliberării” - au fost anulate rapid după o cădere a pieței de pe Wall Street. Când China a limitat exporturile de pământuri rare, Trump a amenințat cu tarife de 100%, dar a dat înapoi.
Cei care cred că China este în criză ar trebui să observe că, în acest an, bursa de la Shanghai a crescut cu 34% în dolari - de două ori mai mult decât indicele S&P 500, notează publicația britanică.
Riposte precise și adaptarea lanțurilor de aprovizionare
China a răspuns simetric și calculat. După ce Trump a impus taxe suplimentare navelor container chineze, Beijingul a introdus propriile taxe portuare. A amenințat cu investigații antitrust companii precum DuPont, Google, Nvidia și Qualcomm, iar decizia de a nu mai cumpăra soia americană - o piață de 12 miliarde de dolari - a lovit exact în fermierii din statele care l-au susținut pe Trump.
În același timp, Xi Jinping a accelerat procesul de eliminare a dependenței de furnizorii străini, transformând China într-o verigă indispensabilă pentru lanțurile de aprovizionare globale.
China își impune propriile reguli de joc
Pe fondul acestor tensiuni, Beijingul experimentează un nou set de norme comerciale globale - poate cel mai important rezultat al acestui conflict. Ținta este clară: construirea unui sistem condus de China, pe ruinele vechii ordini comerciale liberale dominate de SUA. În ultimele 12 luni, exporturile chineze au crescut cu peste 8%, în timp ce cele către America au scăzut cu 27%.
Controlul aproape total asupra pieței pământurilor rare îi oferă Chinei un instrument de presiune global. Prin sistemul de licențiere a acestor resurse, Beijingul copiază - și depășește - modelul american de control asupra industriei semiconductorilor, punctează The Economist.
Xi Jinping, întărit de conflict
Paradoxal, războiul comercial nu l-a slăbit pe Xi Jinping și Partidul Comunist, ci dimpotrivă. În pofida problemelor economice - sectorul imobiliar în colaps, consum scăzut, antreprenori timorați - retorica agresivă a lui Trump a consolidat narațiunea lui Xi despre o Chină asediată care trebuie să devină o superputere tehnologică și industrială.
În această săptămână, conducerea Partidului Comunist discută un nou plan cincinal, care urmează să „dubleze miza” pe strategia tehnonaționalistă a lui Xi.
Riscurile și consecințele unei victorii
Totuși, succesul Chinei nu este lipsit de riscuri. Redirecționarea exporturilor spre alte piețe ar putea provoca reacții de protecționism, iar sistemul său incipient de licențiere globală ar putea deveni un coșmar birocratic.
The Economist avertizează că „folosirea puterii economice ca armă este periculoasă”: pe măsură ce o țară își impune dominația, ceilalți caută soluții pentru a-și reduce dependența.
O aparentă destindere
Dacă Trump și Xi se vor întâlni în Coreea de Sud, ar putea conveni o scurtă pauză în ostilități - un armistițiu simbolic. America ar putea suspenda unele tarife, China ar amâna restricțiile asupra pământurilor rare, iar în schimb ar putea reapărea achizițiile de soia și discuțiile privind vânzarea TikTok către investitori americani.
Dar The Economist avertizează: ceea ce se conturează nu este reconcilierea a două puteri, ci confruntarea a doi giganți care își transformă puterea economică în armă. Chiar dacă China câștigă războiul comercial al lui Trump, retragerea globală din comerțul liber îi face, în cele din urmă, pe toți perdanți.
G.P.