La prima vedere, datele INS privind vânzările de produse petroliere la pompă din martie 2026 par să contrazică una dintre cele mai cunoscute reguli economice, atunci când prețurile cresc, consumul scade.
În România s-a întâmplat exact invers. Prețul benzinei și al motorinei a înregistrat una dintre cele mai abrupte creșteri lunare din ultimii ani, însă volumele livrate către piață au crescut puternic, în special la motorină.
Pentru mulți observatori aceasta poate părea o anomalie sau chiar un paradox. În realitate, datele sugerează mai degrabă un comportament economic perfect rațional într-o perioadă de incertitudine, în care anticiparea unor costuri mai mari în viitor a devenit mai importantă decât nivelul efectiv al prețului din prezent.
O lună de scumpiri fără precedent. Între februarie și martie 2026, prețul mediu al benzinei a crescut de la 7,97 lei/litru la 8,97 lei/litru, adică cu aproximativ 12,5%. La motorină, creșterea a fost și mai puternică: de la 8,20 lei/litru la 9,81 lei/litru, respectiv aproape 20% într-o singură lună.
Raportat la martie 2025, majorările sunt și mai impresionante:

În mod normal, asemenea majorări ar trebui să genereze o reducere a cererii. Nu s-a întâmplat acest lucru.
Consumul a crescut odată cu prețurile. La benzină, consumul a urcat de la 140,3 mii de tone în februarie 2026 la 152,0 mii de tone în martie 2026, ceea ce înseamnă o creștere de 8,4%. La motorină, saltul a fost spectaculos: de la 386,2 mii de tone la 467,8 mii de tone, respectiv peste 21%. Comparativ cu martie 2025, consumul de benzină este mai mare cu peste 17%, iar cel de motorină cu aproximativ 6%.
Așadar, piața nu doar că nu a reacționat negativ la scumpiri, ci a absorbit volume suplimentare exact în momentul în care carburanții deveniseră semnificativ mai scumpi.
O explicație, România s-a mișcat mai mult. Datele privind mobilitatea arată că luna martie aduce în mod tradițional o intensificare a activității economice și a traficului. Estimările privind parcursurile totale ale vehiculelor indică:

Rezultă o creștere a kilometrilor parcurși de aproximativ 8-10%. Această evoluție explică aproape integral majorarea consumului de benzină. În cazul autoturismelor și al vehiculelor ușoare, relația dintre distanțele parcurse și volumele de carburant consumate rămâne relativ stabilă. Cu alte cuvinte, românii au circulat mai mult în martie 2026 și au consumat mai multă benzină.
Motorina spune însă o poveste diferită. Adevărata surpriză apare la motorină. Dacă parcursurile au crescut cu aproximativ 9%, iar consumul de motorină a crescut cu peste 21%, rămâne un decalaj de peste 10% care trebuie explicat. Această diferență este prea mare pentru a fi atribuită exclusiv traficului suplimentar.
Mai mult, dacă aplicăm creșterea medie a mobilității asupra consumului din februarie 2026, rezultatul teoretic pentru martie ar fi în jur de 420-425 mii tone de motorină. Realitatea a fost însă de aproape 468 mii tone. Diferența de aproximativ 45-50 mii tone reprezintă o cantitate suficient de mare pentru a sugera existența unor factori suplimentari.
Frica de scumpiri poate genera consum suplimentar. Economia funcționează nu doar pe baza prețurilor actuale, ci și pe baza așteptărilor privind viitorul. În momentul în care actorii economici anticipează noi majorări de prețuri, comportamentul lor se schimbă. Transportatorii își umplu rezervoarele. Companiile cu facilități proprii de stocare își măresc rezervele.
Citește integral analiza Șoc la pompă, boom la consum – misterul lunii martie 2026 și semnalele ascunse din economia României scrisă de Dumitru Chisalita pe Asociația Energia Inteligentă
