Rafila e categoric: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Rafila e categoric: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

„Nu este vorba despre o infecţie dobândită în spitalele prin care a trecut, în ultima lună, domnul Florin Piersic, nici cele două de la Cluj, nici cele două din Bucureşti, pentru că infecţia era preexistentă, iar procedurile care au fost aplicate, respectiv la Cluj – un lavaj al acestei proteze de genunchi şi ulterior extragerea la Institutul Inimii din Cluj a acelui stimulator cardiac, care era infectat, n-au făcut altceva decât să încerce să înlăture infecţia, nicidecum nu putem să discutăm de o infectare a pacientului în cursul procedurilor medicale”, a precizat Rafila, joi seara, la Digi24.

El le-a mulţumit cadrelor medicale de la Institutul „Matei Balş” şi de la Spitalul de Ortopedie Foişor, care au îngrijit pacientul.

„Am avut grijă ca, încă din primele momente, să existe o echipă medicală multidisciplinară, care să asigure cea mai bună conduită terapeutică pentru acest pacient, discutăm de infecţionist, ortoped, cardiolog, pentru că există şi nişte probleme cardiace acolo, şi specialişti în anestezie şi terapie intensivă.

ADVERTISING

Lucrul ăsta este important şi, din câte ştiu eu, intervenţia chirurgicală s-a încheiat cu bine în urmă cu circa o oră.

Evoluţia pacientului o vom vedea, dar este stabil în momentul acesta al încheierii operaţiei şi sperăm ca lucrurile să evolueze favorabil în următoarea perioadă. Deci nici o legătură cu o infecţie nosocomială, dimpotrivă", a punctat ministrul Sănătăţii.

El a explicat că în cazul actorului Florin Piersic a fost vorba despre "încercarea de a eradica focare infecţioase existente în organism".

"La aceste proteze, fie că discutăm de proteza de genunchi sau de dispozitivul de stimulare cardiacă, se întâmplă ca atunci când există o bacteriemie, adică prezenţa tranzitorie a unor bacterii în sânge, când întâlnesc astfel de dispozitive în interiorul organismului, să le colonizeze, iar ulterior să formeze ceva pe care noi îl numim bio-film, de unde periodic se eliberează bacterii şi procesul infecţios local se amplifică, dar şi cu răsunet general.

ADVERTISING

Exact asta s-a întâmplat, iar această intervenţie chirurgicală pe care au practicat-o colegii de la Spitalul Foişor probabil că era cea mai potrivită şi nu mai era timp de aşteptat pentru, ştiu eu, eventuala reîntoarcere a chirurgului care l-a operat în urmă cu mai mulţi ani pentru implantarea acestei proteze", a arătat Rafila.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că miercuri dimineaţa l-a văzut pe actorul Florin Piersic, care "era perfect conştient, vorbea, iar starea lui era stabilă".

"Important încă o dată este, în momentul de faţă, ca această echipă care deja colaborează de două zile în Bucureşti să găsească şi să monitorizeze pacientul în fiecare zi şi să găsească cea mai bună soluţie terapeutică pentru ca evoluţia să fie favorabilă, aşa cum ne dorim cu toţii.

ADVERTISING

L-am şi văzut pe domnul Florin Piersic ieri dimineaţă, am stat 20 de minute cu el, era perfect conştient, vorbea, deci era absolut ok, starea era stabilă, dar sigur că infecţiile acestea evoluau şi trebuia luată o hotărâre din punct de vedere medical, care să îi amelioreze starea generală", a afirmat Alexandru Rafila.

Actorul Florin Piersic a fost operat joi la Spitalul de Ortopedie "Foişor", fiindu-i extrasă proteza de genunchi şi implantându-i-se una temporară, iar în prezent se află în ATI într-o stare stabilă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇